Sunt o persoană foarte activă și am o mentalitate de rechin: am senzația că, dacă mă opresc din făcut lucruri, voi muri. :)) Știți, desigur, că rechinii nu dorm niciodată fiindcă organismul lor rudimentar presupune să se deplaseze în permanență pentru a le trece apa prin branhii. Dacă se opresc, se sufocă și mor. Deci la asta mă refeream când spuneam că am o mentalitate de rechin. 🙂
Așadar, am slujba, care e mai mult decât full time la antena 3, cu emisiuni de luni până sâmbătă, inclusiv, iar, când sunt evenimente deosebite sau alegeri, muncesc și duminica, adică leg 13 zile de muncă neîntreruptă, postez zilnic pe blog, deci scriu și înregistrez clipuri pentru blog, fiindcă singure am sesizat că nu se fac :)), fac antrenamente zilnice acasă iar o dată pe săptămână merg la sală la bătăi, am întâlniri, în afara orelor de program, în legătură cu blogul sau cu activitatea mea de jurnalist, mai merg și la doctor, ca tot omul, și mai am și o viață personală, oricât de greu de crezut ar părea. :))
Nu știu dacă e bună sau rea dar asta e viața pe care o duc, ritmul cu care m-am obișnuit și nu cred că aș putea s-o iau mai încet. Eventual să mai găsesc ceva de făcut, asta da. :))
Mi s-a pus des întrebarea: cum procedez ca să am timp de toate? Iată, pe puncte, metoda mea:
1. Organizarea este cheia
La începutul fiecărei zile știu exact ce am de făcut. Nu prea am timp de spontaneitate, asta e drept, nici în concediu nu-mi permit să fiu spontană decât cu o zi în avans. :)) Mă trezesc devreme, mă culc târziu, știu de seara ce voi mânca a doua zi dimineață și cu ce mă voi îmbrăca. Asta pentru că nu-s o persoană matinală și prefer să dorm până cât mai târziu posibil.
2. Antrenamentele le fac seara, cât mai târziu, la ore fixe, simultan cu alte activități
Inclusiv pentru antrenamente mi-am fixat ore. Dacă antrenamentul este inclus în lista lucrurilor pe care trebuie neapărat să le fac, firea mea nu-mi dă voie să sar peste niciun punct.
Ca să nu-mi încurce programul și să nu-mi mănânce din timpul alături de persoanele dragi, adică din ceea ce se numește viață personală, le fac atunci când ele au treaba lor de făcut și în ceea ce ar trebui să se cheme timp de relaxare. Adică în timp ce mă uit la tv. În loc să stau în fund pe canapea, mă antrenez. Vă spun că nu pierd nimic de la tv, le pot face simultan fără probleme.
3. Timpul liber e foarte prețios. Trăiască netul!
Așa că pun preț pe el și-l petrec alături de persoanele dragi. Nu mă duc la cumpărături decât pentru cadouri. Tot ce am nevoie cumpăr de pe net. Slavă Domnului, găsesc orice ba chiar oferta este mai mare decât în magazine și-mi sunt aduse acasă.
Urăsc să pierd timpul prin magazine, urăsc să probez lucruri și, în special, urăsc aglomerația de mall. Sunt puțin antisocială, știu. :))
4. Scriu oricând am puțin timp și fac și în avans
Dacă am timp la îndemână când persoanele dragi despre care vă spuneam sunt ocupate cu altceva, prefer să fac ceva în avans pentru muncă sau pentru blog. Astfel îmi fac și mai mult timp disponibil pentru când reușim să fim împreună.