Ce diete țin modelele de la Victoria Secret

Victoria Secret este poate cel mai popular brand pentru femei, cunoscut în special pentru prezentările fastuoase de lenjerie intimă dar și pentru că folosește cele mai în vogă și bine plătite modele de pe planetă. Bine plătite pentru că și arată ca atare. Fetele fac mult sport, nu vorbim despre subnutrite, asta trebuie să vă spun din start. Dar, chiar și cu mult sport, ca să arăți la nivelul ăla, chiar și la vârstele lor, trebuie să ai grijă și ce mănânci.

Acum, nu pot să bag mâna-n foc ce mănâncă de fapt fetele, dar vă pot spune ce au declarat în sensul ăsta. :))

Alessandra Ambrosio

Ce trebuie să știți din start este că a născut de două ori. 🙂 Deci mitul ăla că nu mai ai cum să arăți bine în bikini după ce ai născut este spulberat din start.

ambrosio-2

sursa: instagram.com

Alessandra Ambrosio merge pe rețeta dietei complete, adică mănâncă de toate. Desigur că nu la McDonalds. :)) Adică ceea ce vă recomand și eu. Un exemplu de meniu dat de ea: dimineața ouă ochiuri cu bacon, la prânz carne la grătar cu salată și seara mâncare japoneză. Adică sushi, pește, fructe de mare, exact ce vă tot spun și eu că este ideal. 🙂

Asta pentru siluetă. Tonifierea, însă, e rezultatul antrenamentelor pe care le face. 🙂

Adriana Lima

La fel de celebră ca Alessandra Ambrosio, și ea este mamă, deci iar pică scuza cu sarcina. Și Adriana Lima mănâncă de toate doar că își controlează foarte bine cantitățile. Cum vă spuneam și eu: măsura este importantă. În funcție de ce vă doriți și de cantitatea de efort depus, mâncați mai mult sau mai puțin. E simplu. 🙂

sursa: tumblr.com

sursa: tumblr.com

Adriana face și mult sport, în special antrenamente de box care sunt și preferatele mele. 🙂

Miranda Kerr

Ea s-a declarat adepta dietei pe baza grupei sangvine. Eu, una, nu cred în așa ceva. Partea bună este că nici ea nu elimină vreun tip de aliment, adică mănâncă și carne, și legume, și lactate. Caută alimentele organice dar n-a renunțat nici la ciocolată, care-i place foarte mult. Iarăși, măsura este cheia.

sursa: GQ

sursa: GQ

Un exemplu de meniu pe care l-am găsit în presa internațională:

Mic dejun: 
– salată de fructe proaspete cu iaurt și fulgi de cereale
– două felii de toast din secară cu avocado și ouă fierte

Prânz:
– salată de ton proaspăt cu crutoane

Gustare:

– un fruct sau alune

Cină:
– friptură de somn sau alt pește, cotlet de miel sau alt gen de carne, cu legume sau salată
Foarte important: bea ceaiuri pe tot parcursul zilei și multă apă.

Lily Aldridge

La fel ca Miranda Kerr, și ea este adepta dietei bazate pe grupa de sânge. Deci mănâncă de toate dar după regulile acestei diete.

sursa: Sports Illustrated

sursa: Sports Illustrated

Face și mult sport: cel puțin de 5 ori pe săptămână: pilates, box și stretching.

Izabel Goulart

Este una dintre favoritele mele pentru felul foarte atletic în care arată. Spune că nu crede în dietele extreme așa că mănâncă de toate doar că are grijă la numărul de calorii. În plus, își completează dieta cu băuturi și batoane proteice, ceea ce fac multe persoane care fac sport. Eu, personal, nu le folosesc.

sursa: www.dianliwenmi.com

sursa: www.dianliwenmi.com

Ca toate celelalte fete, și ea face mult sport și asta se vede. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *