Meniul meu. Ce și când am mâncat ieri, într-o zi foarte aglomerată

Mi s-au tot cerut exemple concrete de meniuri, ca să vă fie mai ușor să vă dați seama ce și cum să mâncați după regulile pe care le recomand pe acest blog.

V-am spus ce am mâncat într-o zi de vacanță, apoi în una de weekend, acum vă spun și cum a arătat ziua de ieri, una foarte aglomerată în care abia am avut timp să respir. Chiar și într-o astfel de zi, însă, am mâncat de 5 ori și nu, nu m-am aruncat în biscuiței, sandvișuri de la automat, chipsuri sau alte prostioare. Așadar:

POZA NOUA MEDIU

Micul dejun

Am început ziua, așa cum v-am mai spus și-n alte postări, cu o cană de apă de 400 de ml, imediat ce m-am trezit. Înainte să plec de acasă, am mâncat 2 felii mari de pâine neagră cu 3 lingurițe de unt de arahide și un iaurt mare de 400 de grame.

La serviciu

Nu-mi place să mănânc la serviciu, să-mi întind casoletele pe tastatură. Așa că am luat 2 gustări. O dată am mâncat 2 banane mari, apoi, la ceva timp, am mâncat alune. Nu știu să vă spun câte. Fac suficientă mișcare încât să nu mă mai concentrez la numărul de calorii plus că organismul meu e deja reglat pentru o anumită cantitate de mâncare.

Seara

Pe la ora 19 am mâncat file de somon la grătar cu salată verde cu rodie iar pe la 21.30 am mai mâncat încă o dată, hummus cu rodie, fără pâine. Menționez, foarte important, că eu mă culc foarte târziu. Cel mai devreme îmi termin treaba pe la 2 dimineața. Dar eu nu sunt un om normal. :))

Pe tot parcursul zilei am apă la mine și beau continuu. Ajung la cei 2 litri recomandați zilnic. Și mai beau suc de fructe, nu din citrice, de obicei de piersici, dar doar când fumez, un viciu pe care nu vi-l recomand. :))

One thought on “Meniul meu. Ce și când am mâncat ieri, într-o zi foarte aglomerată

Comments are closed.