30 este un prag psihologic pentru femei. Eu, însă, am constatat asta abia anul ăsta când cineva din preajma mea a împlinit 30 de ani. Eu nu am simțit acest prag. Ba chiar în preajma acelei vârste practic am renunțat total la viața mea așa cum era și am luat-o pe un cu totul alt drum, din toate punctele de vedere.

Fiind, însă, lângă această persoană, m-am trezit spunându-i cât de mișto e viața, pentru o femeie, după 30 de ani și cum nu m-aș întoarce niciodată la 20, nici dacă aș avea posibilitatea. Nu mă gândisem niciodată la asta dar mi-a ieșit natural, pe gură, afirmația. Abia apoi am stat să mă gândesc de ce este așa de mișto după 30 de ani și vă spun și vouă. Nu știu dacă vă interesează dar vă spun :)) Ce am învățat după ce am împlinit 30 de ani:

1. Că nu e important cum arăți ci cum te simți

Mai bine zis, e important cum arăți atâta timp cât te face pe tine să te simți bine.

2. Că trebuie să faci orice ca să te simți bine și nu trebuie să-ți ceri scuze pentru asta

Asta cu simțitul bine este laitmotivul acestui articol. După 30 de ani am devenit conștientă cât de scurtă este viața și că nimeni nu se va ocupa de bunăstarea mea în locul meu. Da, poate că am devenit mai egoistă după 30 de ani. Eu prefer să cred că am început să pun mai mult preț pe mine. Și, în acest context, am ajuns la concluzia că să mă simt bine e important și prețios și că trebuie să descopăr ce mă aduce în starea asta și să fac acele lucruri fără să-mi pese de ce crede oricine.

Să mă îmbrac în pantaloni scurți, de exemplu, fără să-mi pese că vor fi persoane care să spună că nu e potrivit pentru vârsta mea sau că-s disperată să atrag atenția bărbaților sau că nu voi fi luată în serios. Da, la 20 de ani eram foarte preocupată să fiu considerată competentă nu frumoasă iar, fiind blondă, dacă mă și aranjam, mă loveam des de clișeul că am obținut orice datorită felului în care arăt.

Am mai realizat că nu există un standard pentru împlinire: să ai familie, să arăți într-un anumit fel, să fii în punctul X din carieră sau să ai una, să câștigi nu știu cât. Ești împlinit cât timp te simți bine tu cu tine și faci ce-ți place.

3. Am învățat să ascult

La 20 de ani nu prea ai răbdare să asculți. După 30 de ani mi-am dat seama câte lucruri descoperi despre un om dacă știi să asculți și ții minte ce spune. E greu să minți când vorbești mult. Mai devreme sau mai târziu, descoperi hibele din orice poveste. Dacă asculți cu atenție. 🙂

4. Am învățat să fac diferența între oamenii sociabili și cei buni

Oamenii sociabili, prietenoși sunt întotdeauna foarte populari. Asta nu înseamnă, însă, că sunt și buni. Tot după 30 de ani am învățat să iau omul de la zero când îl întâlnesc, să nu conteze nimic din ce am auzit despre el sau părerile altora. Poate doar ale celor în care am încredere dar care sunt extrem de puțini. Oamenii buni sunt, de multe ori, foarte timizi sau fără abilități de socializare. Am mai învățat și cât de puțini sunt oamenii buni și am început să-i caut, nu doar să-i aștept.

5. Am devenit capabilă de lucruri pe care nu mi le imaginam dar am învățat că trebuie să am grijă de mine

Înainte de 30 de ani nu puteam să fac șpagatul, nu puteam să alerg mai mult de 5 minute fără să-mi scuip plămânii, nu știam cât de mult îmi plac sporturile de contact. Și că mă simt mult mai bine într-o oră la sală, la antrenament, decât stând pe canapea și trăgând țigară din țigară. Să nu înțelegeți că am renunțat la fumat. Cât mai multe plăceri, cu atât mai bine. :))

Dar am mai descoperit și că trebuie să am grijă de mine dacă vreau să pot face tot ce-mi place cât mai mult timp. Corpul se degradează zi de zi.

6. Am descoperit că un “ești ok?” poate fi mai important decât un “te iubesc”

Adică faptele sunt mai importante decât vorbele iar un om care nu stă toată ziua cu “te iubesc” în gură cel mai probabil chiar știe să iubească și tocmai de asta nu trivializează aceste cuvinte. Dragostea o descoperi în atitudine nu în vorbe mari.

7. Am învățat ce contează dar și că nu trebuie să uit

Am evitat să folosesc verbul “a ierta” pentru că faci asta doar cu persoanele care merită, în viziunea mea. Trebuie să stabilești clar care sunt oamenii ale căror atitudini merită să conteze pentru tine și care nu. Să nu le dai importanță celor care nu merită sau să nu arăți că te-au afectat. De cele mai multe ori, satisfacția lor tocmai din asta vine. Dar nici să nu le uiți. În viață trebuie să știi de cine să te ferești.

Să nu uiți, însă, nici ce au făcut oamenii pentru tine. Ei sunt cei importanți.

8. Există persoane de neînlocuit

Da, poți trăi fără oricine. Există în lumea asta oameni cărora le-au murit copiii și care trăiesc și după această dramă care mi se pare cea mai mare pe care o poate trăi cineva. Dar există persoane de neînlocuit, chiar dacă, Doamne ferește, viața te obligă să trăiești fără ele. Și am învățat să le prețuiesc. Atât de mult încât să nu am orgoliu față de ele.

9. Să renunț când compromisul este prea mare

Compromisul este cheia menținerii oricărei relații interumane dar există compromisuri și compromisuri. Nu te aștepta și nu spera ca oamenii să se schimbe. Întreabă-te doar dacă ceea ce nu te încântă neapărat la cineva te și deranjează. Dacă te deranjează, treci mai departe. Lucrurile doar se vor agrava iar compromisul te va omorî sufletește încet dar sigur. Revenind la ce spuneam inițial, am descoperit că eu sunt importantă. Și asta face parte din a avea grijă de mine.

10. Am învățat să nu mă bazez pe faptul că există “mâine”

Azi este singura zi pe care poți fi sigur. Tocmai de aceea trebuie să faci tot ce trebuie ca să fii fericit. Ce spun sau cred alții nu e important sau pot fi convinși să vadă punctul tău de vedere. Dacă te iubesc, își vor dori să fii fericit și veți găsi o cale împreună. Și așa ajung la ultimul punct, 11 nu 10 pentru că am mai învățat că e important să nu trăiești în clișee. :))

11. Nefericirea ta nu va face pe nimeni fericit

Mi se pare egocentrism maxim să te consideri atât de important încât să crezi că fericirea cuiva depinde de tine deci să te sacrifici și să fii nefericit ca să nu nefericești pe cineva. Până și eu trebuie să mai citesc încă o dată fraza asta. :))

Să luăm un exemplu concret: sunt oameni care stau în relații în care nu se simt bine ca să nu-și rănească soțul/soția sau copiii. Mi se pare o aroganță. Fiecare are dreptul la sinceritate și fericirea ți-o poți găsi la orice vârstă. Am văzut femei care și-au refăcut viața, s-au căsătorit și au făcut chiar și copii, dupa 40 de ani. Când ești nefericit, fără să vrei te răzbuni prin atitudine pe cei din jur. Dacă poți să fii cea mai bună versiune a ta lângă cineva, de bine, dacă nu, asumă-ți și rezolvă problema. Nu-i face nefericiți pe cei din jur, nu decide tu în locul lor ce-i face fericiți. Ai încredere în ei și lasă-i să aleagă. Există un milion de feluri în care să fii corect și să-ți asumi responsabilitatea față de cei din jur.

Ar mai fi și alte lucruri dar mă opresc. Dacă ați ajuns cu cititul până aici nu vreau să vă plictisesc pentru că, tot după 30 de ani, am învățat că trebuie să te mai și oprești. :))