Alimentul care face minuni pentru sănătate și siluetă dacă știi cum să-l mănânci

Știu că vă tot spun că minunile nu sunt la tot pasul așa că mai bine să nu le așteptați dar totuși ele există, cel puțin pentru noi cei care credem că Iisus a mers pe apă. :)) Dacă despre rețete de genul: “slăbești 50 de kg într-o lună mâncând cartofi prăjiți dacă iei praful ăsta” v-am spus nici măcar să nu treceți de prima virgulă și să le aruncați acolo unde e locul mizeriilor, adică la gunoi, vă spun acum că, din când în când, găsim adevărate minuni create de natură. Minuni pentru corpul nostru.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

Din această categorie fac parte nucile, toată gama adică, fără excepție. Minuni fiindcă Dumnezeu, sau natura fiindcă nu discriminăm pe acest blog :)), a pus ceva atât de mic atât de multe elemente care ne ajută organismul în atât de multe feluri. Mă veți întreba în câte. :)) Păi, în primul rând, sunt cea mai bună sursă de grăsimi sănătoase, de care are mare nevoie creierul nostru pentru a fi performant, pe lângă altele. Apoi, fiindcă au concentrate în ele o cantitate mare de proteine, despre care v-am mai explicat în ce fel vă stimulează metabolismul și vă ajută să slăbiți. Trebuie, însă, să le consumați cu grijă fiindcă sunt bombe calorice. Dar ăsta nu e un lucru rău. Nu trebuie să fugim de calorii doar să știm când și în ce cantitate să le mâncăm. Așadar, iată totul despre nuci. 🙂

5 beneficii

1. Îmbunătățesc digestia

Datorită conținutului mare de fibre. Deci, în cantități moderate, de fapt te ajută să slăbești. Nu mai vorbim că sunt bogate în proteine pentru care organismul depune mai mult efort să le descompună decât pentru carbohidrați, de exemplu.

2. Detoxifiază

Îmbunătățesc procesele metabolice și circulatorii iar migdalele ajută la eliminarea metalelor grele din organism.

3. Încetinesc procesele de îmbătrânire

Fiindcă sunt o sursă excelentă de antioxidanți, în special vitamina E, dar și vitamina C. Conțin și vitamina A, foarte bună pentru piele.

4. Tonifiază organismul

Și mai au și proprietăți antiseptice și și antimicrobiene.

5. Remineralizează

Da, conțin multe minerale dar și vitamine care ajută la fixarea acestora.

Cum se consumă

Cel mai bine, crude. Prin uscare, se pierd multe dintre proprietăți. Prăjite în niciun caz, fiindcă le îmbogățiți cu grăsimi nesănătoase și nici sarea nu este bună. Puteți să le coaceți dar poate totuși le mâncați crude.

Consumați cam 40 de grame pe zi în funcție de tipul ales. Mâncați-le ca gustare, între mese.

Câte calorii conține fiecare tip la 100 de grame

  • Nuci 690
  • Migdale 600
  • Fistic 600
  • Alune 650
  • Alune de pământ 560
  • Nuci braziliene 680
  • Nuci Pekan 680
  • Nuci Caju 570

One thought on “Alimentul care face minuni pentru sănătate și siluetă dacă știi cum să-l mănânci

Comments are closed.