5 lucruri pe care le poți face pentru a combate efectele fumatului. În afară de “să te lași” :)

Nu, nu voi începe prin a spune cât de dăunător este fumatul deși cel mai bun sfat este să vă lăsați. Asta pentru că sunt sigură că știți deja asta. Sunt fumătoare deci știu cum este. Pentru mine este o alegere asumată. Nu o spun ca pe o laudă ci tocmai pentru a nu fi acuzată de ipocrizie. O alegere asumată, însă, în condițiile în care am citit mult deci știu toate riscurile la care mă expun. Adică mi-am asumat consecințele.

Pe lângă efectele pe care le cunoașteți deja ale fumatului, adică accelerarea îmbătrânirii, afectarea capacității pulmonare, creșterea riscului de boli cardiovasculare și a incidenței cancerului, tutunul reprezintă toxine în plus pentru organism și “spală” la propriu mineralele și vitaminele, în special C, D, calciu și acid folic. Toate acestea pot fi, însă, combătute într-o oarecare măsură. Pe ideea: limitarea pagubelor. 🙂 Iată câteva lucruri pe care ar fi bine să le faceți pentru organismul vostru, dacă tot îl otrăviți zilnic.

sursa: apadegeant.fr

sursa: apadegeant.fr

1. Includeți în regimul vostru alimente bogate în vitamine și minerale

Pentru a compensa, bineînțeles, pierderile cauzate de fumat. În cazul vitaminei C, de exemplu, dacă necesarul zilnic al unui adult este de 40 mg, în cazul unui fumător se dublează!

Așadar, multe legume și fructe! În special fructe roșii, citrice, ardei, pătrunjel, broccoli, roșii, pentru vitamina C. Dar și pește, ouă, cereale integrale, pentru vitamina D, ficat, carne de vită, pui și fructe de mare, pentru vitamina B12, lactate fermentate, brânză (în condițiile descrise de profesorul Mencinicopschi, pe care le puteți citi AICI), pentru Calciu, mazăre, porumb, varză, linte, pentru acid folic, ulei de măsline, nuci de orice fel și semințe, pentru vitamina E, carne de vită, de porc slabă, de rață, pentru zinc și dovleac sau carne de miel, pentru seleniu.

2. Consumați alimente bogate în antioxidanți puternici

Pentru a combate procesul de îmbătrânire.  Alimentele în acest sens găsiți AICI.

3. Eliminați grăsimile nesănătoase

Fumatul și așa mărește riscul de boli cardiovasculare. Grăsimile de asemenea. Eliminați măcar una dintre cauze. Grăsimile nesănătoase, desigur. Care sunt grăsimile bune și alimentele din care le puteți lua aflați AICI.

4. Înlocuiți cafeaua cu ceai verde

Sau măcar reduceți cantitatea. Cafeaua, de asemenea, “spală” calciul din oase. Vă dați seama ce face asocierea.

5. Faceți mișcare

Ar fi putut foarte bine să fie primul punct al acestui articol! Pentru că este extraordinar de important! Sportul vă va ajuta să limitați efectele nocive ale fumatului asupra sistemului respirator dar și a celui cardiovascular. Dacă fumați, neapărat trebuie să faceți cât mai mult sport.

 Știu, sunteți ocupați/ocupate. Nu este o scuză bună. Acest blog vine să demonstreze asta. Aveți aici, în categoria “Programul meu de mișcare”, exemple de exerciții și antrenamente, cu foto și tutoriale video, pe care le puteți face în parc, în sufragerie, pe canapea. Nu, nu cred că e un efort prea mare. O faceți pentru sănătatea voastră.