Vă spun foarte sincer, fac parte dintre persoanele leneșe. Prefer oricând să mă uit la un film, să ies în oraș sau doar să stau la o bârfă, decât să fac mișcare. Știu că nu e “cool” să spui asta. Acum ești nașpa dacă nu povestești exaltată cât de mult îți place să transpiri și cum sportul e ca un drog pentru tine. Eeee, uite că pentru mine nu este. Și ca mine poate mai sunt și alții.
E foarte adevărat, însă, că mă simt foarte bine de când fac mișcare și am zis de fiecare dată că acesta a fost principalul meu motor de am introdus antrenamentul în rutina mea zilnică. Și, de ce să fiu ipocrită, îmi place și partea cu arătatul bine. După o vârstă, trebuie să te lupți cu gravitația. :)) Asta e! Vreau să port cât mai mult timp rochii și pantaloni scurți fără să oripilez pe cineva și nu e suficient doar să fii slabă. Nu în viziunea mea. 🙂
Dacă nu ți-ai găsit încă motivația necesară pentru a face acest efort, poți totuși să transformi obiceiuri zilnice în moduri de făcut mișcare. Trucurile sunt foarte simple și nu necesită timp suplimentar. Iată 5 idei care mi-au venit mie.
1. Dansează prin casă
Fie că îți pregătești hainele pentru a doua zi, că te îmbraci să pleci la serviciu sau pur și simplu faci ordine prin casă, pune-ți o muzică antrenantă și dansează în timp ce faci toate lucrurile astea banale. Mie îmi place la nebunie să dansez. Mi se întâmplă să pun o melodie care-mi place mult și să mă mișc de nebună prin casă chiar și fără un motiv anume. Doar așa, pur și simplu, ca să-mi îmbunătățesc starea de spirit. Iar dacă-l aud pe Enrique Iglesias cu Bailando chiar nu pot sta liniștită pe fund. :))
2. Fă curat prin casă ca și cum ar fi antrenament
În timp ce faci curățenie te miști, nu? Tratează această activitate ca pe o formă de antrenament. Adică fă-o în ritm alert și concentrează-te să încordezi cât mai mulți mușchi în timp ce dai cu mopul, de exemplu. Sau poți încerca să ștergi pe jos cu laveta folosindu-te de picior. Este un exercițiu excelent pentru coapse și fesieri.
3. Întinde-te dimineața și pe parcursul zilei
Este cea mai simplă formă de inițiere în stretching și de a-ți mai dezmorți mușchii. Dacă lucrezi mult la birou, ridică-te o dată pe oră de pe scaun, mișcă-te puțin și întinde-te. De asemenea, încordează mușchii abdomenului și ai fundului de câte ori treci pe lângă oglindă. Nu înseamnă că vei face pătrățele pe abdomen și fund bombat, dar măcar își mai amintesc și mușchii cum e să stea și altfel decât flasci.
4. Exerciții simple în timp ce te uiți la TV
Am pus pe blog, și le găsești AICI, 3 exerciții la care nu ai altceva de făcut decât să stai. Fă-le cât poți de mult. Nu te deranjează cu nimic în timp ce te uiți la TV. La fel și exercițiile de stretching care îți vor îmbunătăți flexibilitatea mușchilor și a articulațiilor. Voi reveni cu exemple cu foto și tutorial video pe temă.
5. Mergi la cumpărături pe jos în ritm alert, nu mai lua liftul ci urcă pe scări
Cel mai simplu lucru pe care poți să-l faci este să nu mai pui piciorul în lift, indiferent că ai ajuns seara acasă sau ești la mall. Urcă numai pe scări și fă-o în ritm tot mai alert. Este exercițiul meu cardio preferat. Te ajută să slăbești și face minuni pentru fund și abdomen.
De asemenea, schimbă-ți rutina de cumpărături. Nu mai merge cu mașina. Găsește-ți un magazin mai aproape de casă și du-te pe jos. Dacă nu să faci jogging până acolo, măcar să mergi în ritm alert.
Haideți că nu este atât de complicat. Nu sunt schimbări care să vă dea programul peste cap sau care să vă epuizeze. 🙂
“Persoana lenesa”…asta nu o cred in ruptul capului. E greu sa-mi schimbi o parere deja formata asa ca … o sa te laud pana ti-o iei in cap.
Pai lupt constant cu asta 🙂
tu m ai motivat.am inceput .55 ani ,87 kg,165 inaltime.cand vrei, ma intrebi ca sa ma fac de ras sau sa ma simt bine.nu i asa ca o sa ma intrebi?multumim pt tot, eroina noastra!
Doamna, dvs sunteti eroina mea!!!