5 schimbări simple care te vor ajuta să slăbești ușor și fără să ții cure drastice

Dacă ai o viață dezorganizată, este foarte greu să te apuci, peste noapte, de făcut mișcare și de mâncat lucrurile corecte, știu asta. Numai gândul să-ți schimbi viața complet te sperie pentru că obișnuința este a doua natură a omului. Poți, însă, s-o faci treptat, mai întâi prin schimbări atât de simple încât aproape că nu le vei sesiza. Rezultatele, însă, vă asigur că nu vor trece la fel de neobservate, atât în privința siluetei dar și pentru sănătate. Iată 5 exemple:

1. Bea un pahar de apă când ți-e foame

Și mănânci abia după jumătate de oră dacă foamea nu a trecut. La fel, dacă știi că urmează să mânânci, bea un pahar cu apă cu jumătate de oră înainte. Te va ajuta atât la hidratare, esențială pentru funcționarea organismului, dar și să mănânci mai puțin.

2. Mănâncă legume de câte ori ai ocazia

Cât mai multe. Partea minunată la ele este că nu au nicio restricție la combinarea cu alte alimente. Efectele benefice vor fi multe: contribuie la hidratare, sunt cele mai bune surse de nutrienții de care organismul duce atâta lipsa, lipsă care, în timp, se transformă în carențe pe care corpul le va transforma în pofte. Pe larg, toate explicațiile și soluțiile AICI.

De asemenea, sunt surse excelente de fibre care sunt foarte eficiente în reglarea tranzitului intestinal. O digestie bună aduce cu ea și o siluetă frumoasă cu mai puțin efort. În plus, nu îngrașă iar dacă vă umpleți stomacul cu ele, va rămâne mai puțin loc pentru alimentele care îngrașă. 🙂

3. Mănâncă neapărat dimineața

Este cel mai sănătos lucru pe care îl poți face pentru organismul tău și, în același timp, și cel mai eficient pentru siluetă. Pentru că un mic dejun consistent va trezi organismul și-l va face să ardă mai multe calorii. Contrar părerii generale, mâncatul prea puțin nu te va ajuta să slăbești decât pe termen scurt după care te vei alege cu depozite inestetice de grăsime în zonele problemă. Și asta pentru că organismul va intra în modulul de autoapărare, își va încetini procesele, deci și pe cele metabolice și va depozita grăsime de câte ori va prinde ocazia. Dacă îl înveți că primește combustibil fix când are mai mare nevoie de ea, adică la începutul zilei, când urmează toate activitățile, se va obișnui să consume și din ce are depozitat.

4. Nu mânca în timp ce te uiți la TV

Mintea ta va fi concentrată asupra a ceea ce privești iar senzația de sațietate nu vine din stomac ci din creier. Vei ajunge să mănânci tot felul de prostioare și să nu te oprești când te-ai săturat, ci mult mai târziu.

5. Fă mișcare de câte ori ai ocazia

Nu vorbesc aici despre apucat de sport, deși asta e o idee minunată. Poți transforma activități uzuale, pe care oricum le faci, în moduri de a face mișcare. Am dat câteva exemple AICI. Și fă mai mult sex. Arde calorii, reduce tensiunea arterială și nivelul de stres. Dacă aveați nevoie de o motivație… :))

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.