Cheia unui corp frumos și sănătos – 7 reguli de aur de la doctor Menci

Fac parte dintre persoanele pentru care o siluetă frumoasă este importantă. Îmi plac lucrurile frumoase, în general. Dar, mai important de atât, este să-mi mențin corpul în stare cât mai bună cât mai mult timp. Urăsc spitalele și ideea de neputință. Nu mă sperie ideea de bătrânețe pentru că implică pierderea frumuseții ci a capacității de a face lucruri.

sursa: pinterest.com

Pentru cei care vor să-și alimenteze corpul cât mai deștept, iată 7 principii pe care trebuie să le respecte un stil de viață sănătos. Este părerea profesorului Gheorghe Mencinicopschi despre care v-am mai spus că reprezintă un reper pentru mine în materie de nutriție.

1. Nu există viață fără apă și fără mișcare

Orice celulă a corpului are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător iar, fără mișcare, acest mecanism extraordinar, care este corpul uman, va începe să scârțâie. Totul în viață funcționează după principiile fizicii, inclusiv organismul nostru.

Și nu este niciodată prea târziu ca să te apuci de făcut mișcare, chiar dacă n-ai mai făcut demult sau chiar niciodată. Poți începe să te antrenezi acasă, așa am început și eu, după 30 de ani, când am realizat cât de dăunător este sedentarismul. Și, dacă am putut eu, poate oricine. 🙂 Eu am început cu un antrenament foarte asemănător cu acesta:

cu singura diferență că asta e varianta îmbunătățită. 🙂

2. Nicio zi fără legume și fructe

Sunt principalele surse de nutrienți esențiali organismului. Fără aceștia, apar deficiențe care apoi se traduc în boli. Fructele trebuie mâncate separat de mese, la distanță de măcar o oră, și în prima parte a zilei pentru că îngreunează digestia. Nu toate, desigur, dar aici vorbim despre cazul general. La legume, însă, nu există restricții. Pot fi mâncate oricând, în orice cantități sau combinații. Condiția este să fie consumate crude, așa e cel mai bine, sau făcute pe grătar sau la abur.

3. Grăsimi, alcool și dulciuri, ocazional

Grăsimile trebuie consumate în cantități mici, adică uleiuri, iar cele de origine animală trebuie mâncate cu salate sau legume pentru că lactatele, carnea și preparatele din carne au propriul conținut de grăsimi.

Grăsimile, alcoolul și dulciurile au aport caloric mare, mai ales când sunt adaosuri la alimente, de exemplu grăsimi tartinabile, pentru prăjit, maioneze, dulciuri concentrate sau sucuri, mai spune doctor Menci.

4. Nu vă suprasolicitați metabolismul cu amestecuri de alimente

Tot profesorul Gheorghe Mencinicopschi spune că stomacul uman nu poate prelucra mai mult de o mâncare concentrată odată. Și orice aliment care nu este fruct sau legumă crudă reprezintă mâncare concentrată. Explicația este că fiecare aliment este digerat diferit și cu viteze diferite, fiindcă enzimele digestive sunt foarte specializate.

Așadar, o greșeală majoră este să consumați mai multe feluri de proteine de origine animală la aceeași masă, carne, ouă sau lactate, de exemplu. În special asocierea carne-lactate, din cauza cazeinei din lactate care, în contact cu sucurile gastrice, va forma un înveliș care va face carnea foarte greu de digerat. De asemenea, o combinație proastă este între carne și făinoase sau între amidonoase și făinoase.

Cel mai simplu, pentru a evita combinațiile alimentare proaste, este să folosiți tabelul de mai jos.

sursa: www.doctormenci.ro

5. O dietă completă – omul a fost lăsat de Dumnezeu omnivor

Nicio dietă extremă, doar pe bază de proteine sau vegetariană de exemplu, nu asigură întregul complex de nutrienți necesar organismului. Una este deficitară în fier, calciu, aminoacizi esențiali, cealaltă în vitamine, unele minerale, fibre, antioxidanți, spune tot profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

6. Mai important decât ce mănânci e cum gătești alimentele

Prin prăjire, și cel mai sănătos aliment este încărcat cu grăsimi nesănătoase, ba chiar toxice, în unele cazuri. Plus asocierea cu tot felul de sosuri sau din seria combinațiilor nocive, expuse în tabelul de mai sus.

7. Detoxifiază-ți organismul, din când în când

Ne bombardăm zilnic organismul cu toxine, fie că vorbim despre vicii, alimentație nesănătoasă sau doar despre aerul poluat pe care-l respirăm. Așadar, organele responsabile cu digestia și curățarea acestor toxine au și ele nevoie de ajutor din când în când. Mai multe despre detoxifiere și o cură de 3 zile, concepută tot de doctor Menci, găsiți AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.