Te-ai decis să faci schimbarea majoră în viața ta, aceea de a nu mai fi o persoană sedentară. Îți spun din proprie experiență ca e una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai luat vreodată. Desigur că nu va fi ușor și n-o să te mint: nici nu va deveni prea ușor. Desigur că începutul este cel mai greu. Dar nici consecvența nu este treabă ușoară. 🙂 Iar consecvența este cuvântul-cheie.
Vor fi însă multe momente în care n-o să ai timp, vei fi obosit(ă), deprimat(ă), n-o să ai chef sau vei fi într-o companie plăcută, de exemplu în concediu, și n-o să-ți prea vină să te duci la antrenament. Am spus, însă, mereu că e foarte important să-ți stabilești un program pe care să-l respecți. Desigur că, în timp, îl adaptezi în funcție de scopurile tale. Ce faci în situațiile amintite mai sus ca să-ți găsești determinarea de a nu sări peste antrenament? Iată câteva metode pe care le folosesc eu:
1. Amintește-ți mereu motivul pentru care te-ai apucat de făcut mișcare
Există mai multe motive care determină pe cineva să-și schimbe viața radical, mai ales dacă vorbim despre persoane foarte ocupate. De câte ori nu-ți vine să te apuci de exerciții, gândește-te la acel motiv care a fost atât de puternic încât te-a decis să faci acest efort.
În cazul meu, a fost vorba despre faptul că nu mă simțeam bine. Aveam dureri de spate și mușchi înnodați, cum se spune în popor, de la mult stat la birou. În permanență tânjeam după masaj iar rezolvarea era de foarte scurtă durată. De câte ori nu-mi vine să-mi mișc fundul de pe canapea îmi amintesc durerile pe care le aveam și mă ridic instantaneu. Nu! Nu vreau să mai revin niciodată în starea aia.
Dacă începi pentru că vrei să slăbești sau să arăți mai bine, în sensul să te tonifiezi, își sugerez să-ți alegi un model de la început. O țintă, cum vrei să arăți. Scoate la imprimantă poza respectivă și pune-o undeva unde să te împiedici în permanență de ea. Având mereu scopul în fața ochilor îți va fi mai ușor să nu renunți.
2. Evaluează-ți în permanență progresele
Fă-ți o poză, în lenjerie, la început, când ai luat decizia să te apuci de antrenamente. Și, pe parcurs, la diverse intervale, fă-ți poze ca să vezi progresele. Cu siguranță ele există! Vizualizarea lor te va încuraja, îți va îmbunătăți starea de spirit și te va face atât de mândru(ă) de tine. Când vei vedea de la ce ai pornit și unde ai ajuns, nu-ți va veni să dai cu piciorul la toată munca ta.
3. Fă-ți un sistem de recompense
Impune-ți țeluri dar și recompense pentru atingerea lor. De exemplu, prăjitura preferată. 🙂 E mai simplu să faci eforturi când știi că la final te așteaptă ceva ce-ți place. 🙂
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.