Top alimente care țin de foame mai mult timp și taie pofta de mâncare

Una dintre cele mai simple soluții de slăbit este să mâncăm alimente care țin de foame cât mai mult timp pentru că aportul caloric, din nefericire, nu are legătură și cu ținutul de foame. Poți să mănânci acum o masă cu foarte multe calorii dar să ți se facă foame peste o oră.

Asta se întâmplă, de obicei, în cazul alimentelor foarte procesate și cu așa-numitele calorii goale. Adică nu vin și cu nutrienții de care organismul are nevoie. Lipsa acestora va provoca dezechilibre care se vor manifesta prin apetit exagerat sau poftă pentru anumite gusturi.

sursa: www.careeraddict.com

De asemenea, este cazul carbohidraților simpli, care vor fi descompuși foarte rapid, vor elibera o energie mare dar care se consumă foarte repede, explicând cât mai simplu.

Există, însă, alimente care au aport caloric moderat sau chiar foarte mic și care țin de foame mult timp. Ba chiar au proprietatea de îmbunătăți digestia sau de a intensifica arderile metabolice. Iată un top 5:

1. Ouă

Sursă excelentă de proteine, despre care am mai explicat că organismul depune mai mult efort, deci și consumă mai multă energie, pentru a le descompune, stimulând procesele metabolice. Cu un aport redus de glucide și doar 150 de kcal la 100 de grame, sunt foarte sățioase și vin cu mulți nutrienți, fiind unele dintre cele mai complexe alimente. Pe larg, despre beneficiile consumului de ouă puteți citi AICI.

2. Cartofi

Despre cartofi, în general, se spune că trebuie eliminați primii atunci când vreți să slăbiți. Fals. Problema nu e cu alimentul ci cu modul în care este mâncat. Gătit și combinat cu trebuie, cartoful este chiar foarte bun în cura de slăbire, fiind și foarte sățios.

Gătit corect înseamnă copt sau fiert în coajă, apoi răcit. Prin acest proces termic, amidonul se transformă în amidon rezistent, care acționează ca o fibră alimentară, adică reglează digestia. Plus că are doar 80 de kcal la 100 de grame, adică foarte puțin. O altă problemă, însă, este felul în care este combinat. În niciun caz cu alte surse de amidon sau proteine, în special carne. Mâncați-l doar cu legume.

3. Urdă

Este un adevărat aliment-minune. În primul rând fiindcă, spre deosebire de alte lactate, are un conținut foarte mic de cazeină, acea enzimă din lapte pe care sistemul digestiv uman are probleme să o descompună. Conținutul de grăsime este scăzut însă are aminoacizi care ajută la creșterea masei musculare, lucru care va duce și la stimularea metabolismului.

4. Carne

Slabă, desigur. De pui, curcan, roșie, aceasta din urmă nu zilnic însă. Carnea este foarte sățioasă și, în plus, va funcționa explicația de la primul punct în legătură cu efectul proteinelor asupra arderilor.

5. Ciocolată neagră

Foarte important: cu un conținut de peste 70% de cacao. Are foarte mulți antioxidanți care vor stimula arderea de grăsimi și procesele metabolice și este foarte sățioasă. Plus că nici nu puteți mânca prea multă, fiind destul de amară.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.