Demontăm cel mai fals mit legat de ouă

Există multe mituri în nutriție propagate de ani de zile și, în multe cazuri, îi fac pe oameni să evite alimente care, de altfel, sunt foarte bune din multe puncte de vedere. Așa s-a întâmplat și cu ouăle despre care, mult timp, s-a spus că sunt nesănătoase și ridică nivelul colesterolului. Ați auzit, probabil, de nenumărate ori, că nu trebuie să mâncați prea multe ouă fiindcă “fac rău la ficat”. Nici asta nu e adevărat.

sursa: fit.thequint.com

De fapt, ouăle sunt foarte sănătoase. Desigur că nu toate. Din păcate, calitatea mâncării, în ziua de astăzi, este foarte importantă. Depinde foarte mult de condițiile în care a rezultat alimentul respectiv. Exact ca-n cazul legumelor, așa este și cu ouăle. Partea bună este că astăzi le poți identifica pe cele mai sănătoase fiindcă au fost obligați prin lege comercianții să le marcheze.

Cele mai bune sunt cele marcate cu cifra 0, ceea ce înseamnă că provin de la găini crescute în aer liber şi hrănite cu mâncare ecologică. Imediat următoarele, din punct de vedere calitativ, sunt cele cu cifra 1, de la găini crescute în aer liber şi hrănite cu mâncare normală.

Iar ouăle de rață și cele de prepeliță sunt mai valoroase nutritiv decât cele de găină. Cele de prepeliță, în special, sunt excelente pentru copii. Dar iată și 10 motive de ce ar trebui să mâncați ouă:

1. Surse excelente de proteine

Ceea ce este foarte bine atât pentru creșterea masei musculare dar și pentru stimularea metabolismului. Albușul oului este proteină pură care este asimilată complet de organism.

2. Îmbunătățesc memoria

Deoarece conțin lecitină care, pe de o parte, previne creșterea nivelului colesterolului din sânge odată cu aportul de colesterol din gălbenuș, fiindcă previne depunerea acestuia pe artere, și, pe de altă parte, este esențială pentru sănătatea celulei nervoase.

3. Conțin puține glucide

Doar 1 gram de glucide la 100 de grame, ceea ce este infim. Nivelul prea ridicat al glicemiei este responsabil pentru multe boli metabolice.

4. Previn îmbătrânirea prematură

Deoarece conțin antioxidanți puternici precum caroten și vitamina E.

5. Ajută la slabit

Puține glucide și multe proteine, calități care fac ouăle ideale în cura de slăbire. Plus că 100 de grame vine cu doar 150 de calorii. Luați în calcul faptul că, în medie, un ou are cam 50 de grame. Ideal este să le mâncați fierte tari.

6. Stimulează metabolismul

Datorită aportului ridicat de proteine pentru care organismul depune mai mult efort pentru a le metaboliza deci și arderile se intensifică.

7. Bombe nutritive

Sunt unele dintre cele mai complexe alimente. 100 g ou conţin 12 g proteine, 1 g glucide, 11 g grăsimi, 500 mg colesterol, 130 mg sodiu, 130 mg potasiu, 12 mg magneziu, 200 mg fosfor, 50 mg calciu, 2 mg fier, 40 micrograme caroten, vitamina B6 0,12 micrograme, vitamina B12 2,1 micrograme, vitamina D 1,7 micrograme, vitamina E 1,2 mg, acid folic 47 micrograme.

8. Combat anemia

Au o cantitate mare de vitamina B12, cea necesară fixării fierului. Deficiența de fier este ceea ce numim anemie.

9. Previn osteoporoza și alte boli ale sistemului osos

Conțin mult calciu dar și vitamina D, responsabilă cu fixarea acestuia în oase.

10. Bun pentru cardiaci, bătrâni și femei însărcinate

Vitamina E din ou previne arteroscleroza. Bătrânii și femeile însărcinate e bine să consume ouă, după indicațiile medicului, pentru că au nevoie de un aport mai mare de vitamina D. La fel și copiii de peste 3 ani, pentru care cele mai bune sunt cele de prepeliță.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.