Cel mai bun aliment contra celulitei dar și când vrei să slăbești

Celulita este un proces de inflamație deci nu are legătură doar cu îngrășatul. Așa se explică faptul că multe femei care sunt slabe au celulită. Iar alimentația este extrem de importantă. Și unele alimente conțin elemente anti-inflamatorii mai mult decât altele, ajutând mult la combaterea celulitei și nu numai.

sursa: claridgesbeautyandtanning.co.uk

Un astfel de aliment este ananasul care, însă, are multe alte efecte benefice, pe lângă faptul că ajută la slăbit și mai este și delicios, pe deasupra. De altfel, este atât de minunat încât este considerat plantă medicinală. Singurul lucru la care trebuie să aveți grijă este faptul că este acid și, în consecință, vă poate afecta stomacul și smalțul dinților. Dar asta se rezolvă ușor dacă, după ce ați mâncat ananas, mâncați un cubuleț de 50 de grame de cașcaval. În rest, numai efecte oau! Iată top 5:

1. Nu îngrașă ba chiar te ajută să slăbești

Ananasul conține doar 50 de calorii 100 de grame, ceea ce este foarte puțin. Plus că e o sursă de proteine, pentru care organismul depune un efort mai mare pentru a le descompune, asta fiind logica dietelor pe bază de proteine. Așadar, este foarte bun în curele de slăbire. Ca să nu mai vorbim de aportul de potasiu, magneziu, fier, acid folic și vitaminele C, B1, B5, B6 dar și polifenoli (beta-caroten), care favorizează arderile, așa cum spuneam și în articolul despre ceaiul verde.

2. Favorizează digestia și are efect purgativ

Ananasul conține multe fibre, despre care știm că intensifică procesele digestive, fiind un bun remediu împotriva constipației. Consumat după mese copiase, are rolul de a debloca tractul digestiv iar fibrele solubile din ananas reglează cu succes nivelul colesterolului, despre care puteși citi mai multe în articolul pe care îl găsiți AICI. Un alt compus, bromelaina, are efectul de a accelera digestia proteinelor. În plus, ananasul are și proprietăți purgative.

3. Reglează nivelul de zahăr din organism

Ananasul conține polizaharide, despre care am mai spus, în articole anterioare, că au proprietatea de a regla nivelul de zahăr din sânge.

4. Încetinește procesul de îmbătrânire și combate cu succes celulita

Agenții antioxidanți au efectul de a încetini îmbătrânirea care, așa cum am tot spus, de fapt este cauza proceselor de oxidare. Despre compușii antiinflamatori și acțiunea lor anticelulitică am vorbit, evident, în articolul despre celulită, pe care îl puteți citi AICI. Aceștia mai au și marele avantaj de a preveni formarea cheagurilor de sânge, deci și a accidentelor vasculare.

5. Este revigorant și un bun antidepresiv

Toți acești compuși, despre care am vorbit la punctele anterioare, combinați, au ca efect o stare de bine, de energizare și de revigorare.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.