5 beneficii-minune într-unul dintre cele mai banale alimente

Am spus de multe ori că e bine să mâncați cât mai multe legume fiindcă au multe vitamine și minerale, puține calorii și pot fi combinate cu absolut orice alt aliment. Practic nu există nicio restricție. Le puteți mânca oricând, cu orice și în orice cantitate, mai ales crude, prin gătire pierzându-și, de multe ori, din calitățile nutritive și chiar înbogățindu-se cu grăsimi nesănătoase.

Există și între legume unele care au mai multe calități și beneficii decât altele. Ca-n viață. 🙂 Așa sunt și castraveții. Pe lângă faptul că sunt extraordinari pentru hidratare, fiind formați în proporție de 90% din apă, ceea ce știe toată lumea, castraveții mai au și alte proprietăți:

1. Efect antiinflamator

Din acest motiv sunt și deja celebri puși pe ochii umflați și cu cearcăne. Tot un proces inflamator al organismului, însă, este și celulita. La fel și majoritatea problemelor articulațiilor. Deci vor acționa și la ameliorarea acestora.

2. Reglează colesterolul

Studiile recente arată că aceștia conțin steroli, care ajută la reglarea nivelului de colesterol. Colesterolul rău este principala cauză a celor mai multe probleme cardio-vasculare.

3. Reglează tensiunea arterială

Datorită aportului mare de potasiu, magneziu și fibre. Iar efectul este cu atât mai benefic, venind în completarea celor spuse la punctul anterior.

4. Reglează nivelul de zahăr din sânge

Deoarece conține un hormon care stimulează pancresul să producă insulină. În plus, având un conținut de glucide sub 5%, nu are niciun fel de restricții la consum nici în dieta bolnavilor de diabet.

5. Stimulează creșterea părului și a unghiilor

Și le face mai frumoase și mai sănătoase, desigur, și asta datorită aportului de siliciu dar și de sulf.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.