Există un anumit tip de antrenament care a căpătat o reputație cam proastă, mai ales printre femei, din cauza preconcepțiilor și a necunoașterii. Și anume cele cu greutăți. Eu sunt adepta exercițiilor cu propria greutate, în sensul că nu simt nevoia să folosesc aparate dar adăugarea de greutăți la aceste exerciții este foarte bună, pentru a le face mai solicitante. Iar eu folosesc greutăți la toate antrenamentele și în niciun caz nu arăt ca un culturist.
Dacă execuți mereu aceleași exerciții sau sunt prea ușoare, antrenamentele nu-și vor mai face efectul. Corpul trebuie în permanență solicitat și păcălit. Cum spuneam, însă, există niște idei extrem de greșite care le fac pe femei să evite antrenamentele cu greutăți. Le voi enumera pe 3 cele mai importante dintre ele și voi explica de ce acest gen de antrenamente te ajută să slăbești mai repede dar și să arăți bine mai repede, adică să-ți crești masa musculară.
1. Antrenamentele cu greutăți te vor face să arăți precum un culturist
După cum spune și poza de mai sus, nu antrenamentele cu greutăți te vor face uriașă, ci prăjiturelele. Mi s-a părut foarte amuzantă și, în același timp, foarte adevărată zicerea.
În primul rând, nu aveți idee cât de mult muncește un culturist pentru a arăta așa cu arată și cât de mari sunt greutățile pe care le ridică. Plus că folosește și multe suplimente nutritive, ca să nu vorbim despre steroizi și alte prostii.
În al doilea rând, cu siguranță nu vei ajunge să arăți ca un bărbat pentru că ei au testosteron și tu nu, iar testosteronul are un rol cheie în creșterea masei musculare. Singurul lucru care ți se va întâmpla este că vei arăta atletică și tonifiată. Și părerea mea e că ăsta e un lucru bun.
2. Nu te vor ajuta să slăbești
Iarăși fals. Antrenamentul cu greutăți are ca scop creșterea masei musculare. Iar o masă musculară mai mare consumă mai multe calorii. Așadar, acest tip de exerciții îți vor stimula arderile. Nu spune nimeni să renunți la exercițiile de tip cardio. Ele au efectele cele mai spectaculoase. Plus că te ajută să-ți mărești rezistența. De altfel, eu sunt adepta antrenamentelor complexe și complete. Și, stai liniștită, nu riști să slăbești prea tare dacă mănânci corespunzător.
3. Îți distrug articulațiile
Dacă ai senzația că antrenamentele cu greutăți îți distrug articulațiile, întreabă un alergător de performanță, eventual maratonist, cam ce probleme are. Folosind greutățile potrivite, nu vei păți nimic. Doar că vei arăta demențial. Eu folosesc gantere la exercițiile pentru brațe, săculeți cu greutăți și benzi elastice la exercițiile pentru picioare, kettlebell pentru genuflexiuni, greutăți pe care le țin în brațe la cele pentru abdomen și unele exerciții pentru fund gen punte.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.