În timp ce numărul de decese crește, clanurile de crimă organizată din Italia au căutat căi de a face milioane și milioane de italieni simt că nu au de ales decât să accepte calea oferită de mafie. Așa începe BBC un amplu reportaj în Italia, pe care îl puteți citi în varianta originală AICI, susținând că italieni ajunși în pragul disperării nu au altă alternativă decât să accepte ajutorul Mafiei care încearcă să profite de pe urma crizei. Fiindcă, spun mărturii din articol, nimic nu vine fără un preț… Iată, în continuare, traducerea reportajului. BBC face precizarea că unele dintre nume au fost schimbate pentru a păstra anonimatul celor că au vorbit cu reporterii.
Pe insula Sicilia, fratele unui mafiot – un membru al unei grupări mafiote – s-a ocupat să distribuie mâncare săracilor dintr-un cartier din Palermo. “Oamenii mă sună și plâng la telefon”, a declarat acesta. “Spun că n-au ce să mănânce copiii lor. O femeie tânără m-a sunat în fiecare zi. Are 5 copii și nu știe cu ce să-i hrănească.” Nu confirmă că a făcut parte și el din Mafie, dar spune că, dacă mafiot înseamnă să ajuți oameni, atunci ar fi “mândru să fie mafiot”.
Coronavirusul e nou dar distribuirea de mâncare celor aflați în nevoi este o tactică veche a mafiei. “Scopul este de a câștiga credibilitate și de se crea drept o alternativă în locul statului”, spune Nicola Gratteri, un investigator anti-mafia și șef al biroului procurorului din Catanzaro, în Calabria. Scopul este să întărească o bază de suport, mai explică.
Economia Italiei s-a aflat într-o stare dificilă mulți ani, cu o rată mare de șomaj și creștere economică mică. Lockdown-ul a împins unii oameni peste limita disperării. Dar să accepți și cel mai mic ajutor de la un mafiot este extrem de periculoasă. “Mafia n-a făcut niciodată nimic din generozitate. Acest concept nu există pentru ei”, zice Enza Rando care lucrează pentru o organizație anti-mafia. “Tot ce știu este: te ajut dacă mă ajuți”. Nu se cere nimic în schimb la început. Dar toată lumea va trebui să plătească favoarea într-o formă sau alta.
Marcello deține un restaurant în centrul orașului Palermo și a trebuit să-l închidă în luna martie. Se așteaptă să primească o ofertă pe care n-o poate refuza. Totul e foarte direct, spune el. Un mafiot îți bate la ușă și se oferă să-ți cumpere afacerea, acolo pe loc. Atunci negociezi prețul. Apoi, cineva își transferă o parte din bani în cont iar restul îi primești în numerar. “Acum afacerea mea se scufundă iar, când cineva îți aruncă o vestă de salvare, poți să alegi să te îneci împreună cu idealurile tale sau să înoți.”
Dar mafia se va întoarce mereu să încaseze, zice Gaspare Mutolo, un fost mafiot sicilian care a devenit martor-cheie în multe cazuri anti-mafia. “Exact așa obișnuiam și eu să acționez. Eram mereu foarte curtenitor. Păream generos. Niciodată nu-mi arătam adevăratele intenții. Dar nu vă înșelați, eram un criminal care a ucis peste 20 de persoane.”
Mutolo a vorbit cu BBC dintr-un loc secret unde se află sub protecția poliției și-și petrece zilele pictând. Lucrările sale adeseori înfățișează tentaculele mafiei întânzându-se în comunități. Povestește că, de fiecare dată când a “ajutat” o familie aflată la nevoie, nu le păsa cine este el. “Când copiii îți plâng fiindcă nu este mâncare pe masă sau dacă afacerea ta este pe cale să dea faliment, nu te gândești la consecințele care vin cu a primi ajutor de la oameni nepotriviți. Te gândești doar la supraviețuire.”
Apoi, când se apropiau alegerile locale, mergea la oamenii pe care i-a ajutat și le spunea: “Bună, frumoaso, îți amintești de mine? Te-am ajutat când ai avut nevoie. Acum am nevoie eu de tine. Și nu-ți cer decât să votezi cu acest candidat.” Mutolo spune că Mafia are bani oricând disponibili pentru a-i cheltui în caz de criză. “Sunt mult mai eficienți decât statul în a-i ajuta pe cei aflați în nevoi”.
Antonio și soția sa, Francesca, dețin o măcelărie într-un orășel mic din Apulia, în sudul Italiei, care se luptă în timpul lockdown-ului. Acum câteva zile, unul dintre clienții lor regulați a intrat în magazin și s-a oferit să-i ajute cu un împrumut. “Ne-am privit unul pe altul în ochi, inimile ni s-au scufundat și ne-am dat seama imediat ce se întâmplă”, povestește Antonio. El și soția sa au refuzat oferta dar împrumuturile reprezintă o bază a afacerilor mafiei. Dau îmrpumuturi iar apoi “începe o agonie lentă”, spune dl Gratteri. “Scopul final al mafiotului nu este niciodată să facă bani ci să preia afacerea și s-o folosească pentru a spăla bani.” De la instituirea restricțiilor, o linie telefonică de ajutor pentru victimele șantajului a înregistrat o creștere de 100% a plângerilor, în special din partea micilor afaceriști.
“Dacă guvernul italian nu este capabil să-i ajute pe acești oameni, vor fi aruncați în brațele mafiei”, zice Attilio Simeone, care lucrează la această linie telefonică. În timp ce lumea se confruntă cu cea mai mare cădere de la Marea Depresie încoace, mulți italieni vor fi aduși în genunchi.
“Este cel mai prielnic moment pentru mafie”, avertizează Enza Rando. “Acum, timpul este crucial.” La fel ca mulți alți experți anti-mafia, presează guvernul italian să pună bani la dispoziția oamenilor și a micilor afaceri, înainte ca mafia să intervină și să ofere bani ușor. Guvernul italian a anunțat că va da împrumuturi de până la 25.000 de euro afacerilor aflate la anaghie. Dar Marcello nu are nici cea mai mică intenție să solicite un împrumut guvernamental.
“Va fi imposibil de returnat. Toate magazinele care urmează să se redeschidă vor fi nevoite să respecte reguli de distanțare socială. Asta va însemna mai puțini clienți și mult mai puțini bani.” Mai spune că toți proprietarii de restaurante pe care îi cunoaște simt la fel. Toți cred că să-și vândă afacerile mafiei repede și fără prea multe întrebări e cel mai probabil singura lor opțiune. “Am un sentiment de eșec”, mai spune Marcello. “Am condamnat mereu Mafia și sunt pe cale să trădez toate principiile în care am crezut până acum.”
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.