BLOGROLL CORONAVIRUS – Premierul UK, Boris Johnson, primul interviu. Complet schimbat după experiența Covid

Abia scăpat de COVID 19, reîntors la muncă și proaspăt tătic, Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a acordat astăzi un interviu în exclusivitate publicației britanice The Sun, link AICI, articol pe care îl traduc și eu în continuare, în care a povestit că medicii erau pregătiți să îi anunțe decesul. The Sun îl citează pe premierul Marii Britanii povestind că i-au fost administrați “litri după litri de oxigen” pentru a fi menținut în viață: “A fost un moment dificil, nu voi nega asta. Aveau o strategie că se vor confrunta cu un scenariu de tipul “Moartea lui Stalin”. Nu eram într-o stare prea grozavă și eram conștient că aveau pregătite planuri de intervenție. Doctorii aveau tot felul de aranjamente ce trebuie să facă în caz că lucrurile evoluau foarte prost. Mi-au pus o mască așa că am primit litri după litri de oxigen și, mult timp, am avut asta și chestia aia în nas.”

sursa: www.express.co.uk

Realitatea îngrijorătoare a stării sale a lovit în momentul în care a fost pus la monitoare și mutat la terapie intensivă. Johnson le-a povestit jurnaliștilor că “blestemații de indicatori tot mergeau în direcția greșită” și că a realizat că nu există tratament pentru COVID 19. În continuare, relatează că, în timpul bătăliei sale pe viață și pe moarte de la Spitalul St Thomas, continua să se întrebe: “Cum am să ies din asta?”

Își amintește că: “A fost foarte greu de crezut că în doar câteva zile sănătatea mi s-a deteriorat atât de tare. Îmi amintesc că simțeam frustrare. Nu puteam să înțeleg de ce nu mă făceam mai bine. Cel mai rău moment a fost când erau împărțiți 50-50 dacă să-mi pună un tub în trahee. Atunci a devenit puțin… începeau să se gândească la modul cum să abordeze ca prezentare.” Din biroul său din Downing Street nr. 10, s-a emoționat când a retrăit cele 2 săptămâni extraordinare în care aproape că și-a pierdut viața dar și-a revenit la timp să vadă nașterea noului său fiu, Wilfred: “A fost datorită unei îngrijiri absolut minunate că am reușit. Ei chiar și-au făcut datoria și au făcut o diferență imensă. Nu pot să explic cu s-a întâmplat. Nu știu… a fost pur și simplu minunat să văd…” iar jurnaliștii de la The Sun relatează că vocea îi piere, ochii i se înroșesc și face o pauză ca să tragă o gură mare de aer. Apoi continuă: “Devin emoțional… A fost un lucru extraordinar.”

Ieri, logodnica lui Boris Johnson, Carrie Symonds, a făcut publică prima poză cu fiul cuplului. S-a născut la doar 17 zile după ce tatăl său a fost externat. I-au pus unul dintre nume Nicholas – ca semn de recunoștință față de doctorii Nicholas Price și Nicholas Hart care i-au salvat viața premierului la terapie intensivă. Boris Johnson recunoaște acum că inițial a subestimat cât de serioasă era situația când a ieșit prima dată pozitiv la testul pentru coronavirus, la finalul lunii martie.

A intrat în autoizolare în apartamentul de deasupra Downing Street (n.r. reședința premierilor UK), s-a despărțit de Carrie, dar a continuat să lucreze: “Ideea e că eram în negare fiindcă lucram și continuam să am întâlniri prin legături video. Dar mă simțeam foarte amețit, ca să fiu perfect sincer cu dvs. Mă simțeam destul de terminat – nu într-un mod intoxicant dar… știți… destul de dur.” Apoi se oprește brusc și întreabă: “Ai avut chestia asta? Ei bine, să n-o iei. N-o vrei. Nu mă chinuiam să respir dar pur și simplu nu eram în formă bună și starea nu mi se îmbunătățea. Apoi doctorii au devenit îngrijorați fiindcă analizele nu erau cum ar fi vrut ei să fie. Apoi mi s-a spus că trebuie să mă internez la St Thomas. Le-am zis că chiar nu vreau să intru în spital. Nu mi se părea că este o mișcare bună dar ei erau destul de hotărâți. Uitându-mă-n urmă, au avut dreptate să mă forțeze să merg la spital. Am avut parte de cea mai bună îngrijire. A fost o revelație să văd cum au grijă de oameni și am fost foarte norocos.”

Boris Johnson a mers la spitalul de peste Podul Westminster împreună cu cei doi ofițeri care-l protejează. După o evaluare scurtă, a fost pus la oxigen și i s-a pus un tub sub nas. Dar curând a devenit clar că avea nevoie de mai mult așa că i s-a pus o mască mare. Lucrurile s-au înrăutățit și au devenit “puțin înfricoșătoare” când, în ziua următoare, a fost mutat la terapie intensivă. Prim-ministrul explică: “Lucrurile au început să se înrăutățească luni. Am realizat că situația devine serioasă când m-au mutat la terapie intensivă.” Johnson admite că s-a împăcat, poate pentru prima dată, cu propria mortalitate. Mai fusese în spital de câteva ori înainte, de obicei cu accidentări de la rugby, dar niciodată ca acum: “Am avut nasul rupt, degetul rupt, încheietura mâinii ruptă, coastă ruptă. Am avut rupt cam totul. Dar n-am avut niciodată ceva atât de serios ca acum. Tot ce-mi amintesc este că mă simțeam frustrat fiindcă blestemații de indicatori mergeau în direcția greșită și m-am gândit: “Nu există niciun medicament pentru chestia asta, nu există niciun tratament.” Acesta a fost momentul când mă gândeam: “Cum voi ieși din asta?””

Boris Johnson cunoștea consecințele dacă ar fi fost plasat în comă indusă și pus la ventilator. Insistă: “Ar fi greșit să spun că în orice moment m-am gândit: “O, Doamne, asta e!” Ceva în mine a continuat să mă convingă că totul aproape sigur va fi bine, până la urmă. Dar eram frustrat. Îmi amintesc că vedeam multe alte victime, intrând și ieșind de la terapie intensivă. După 3 nopți, mulțumită muncii miraculoase a echipei medicale, am fost returnat în populația generală fără a mai fi nevoie de ventilație. M-am simțit atât de norocos fiindcă atât de mulți oameni au suferit mult mai mult decât mine.”

A continuat: “Vreau neapărat să continui să subliniez asta. Există oameni pe care îi știu bine, pe care sunt sigur că amândoi îi știm bine, care sunt încă la ventilator, care sunt încă în comă. Atât de mulți au suferit, atât de multe familii care încă se confruntă cu anxietate uriașă. Atât de mulți care au pierdut pe cineva drag așa că, dacă mă întrebați dacă sunt mânat de dorința de a-i împiedica alți oameni să sufere, da, absolut sunt mânat de asta. Dar sunt, de asemenea, mânat de o dorință copleșitoare de a aduce toată țara noastră ca un întreg înapoi pe picioare, din nou sănătoasă, să înaintăm într-un fel și sunt foarte încrezător că vom ajunge acolo.”

Săptămâna asta, premierul a trasat liniile planului prin care Marea Britanie va ieși din lockdown. Miniștrii se concentrează asupra redeschiderii școlilor primare, o mișcare care să le permită părinților să se întoarcă la muncă. Secretarul pentru Comunități, Robert Jenrick, a anunțat măsuri de suport pentru victimele abuzului domestic, în timpul lockdown-ului, în valoare de 76 de milioane de lire sterline.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.