Am observat că articolele despre abdomen au cam cel mai mare succes de unde înțeleg că mai toată lumea își dorește un abdomen plat și frumos. Este adevărat, și am mai zis asta, că e cam cel mai greu de făcut și de întreținut, chiar și pentru cei care muncesc mult la asta.
Vorbesc acum, însă, pentru cei care nu visează la pătrățele. Astea chiar nu se pot obține stând pe canapea, îmi pare rău să vă anunț. 🙂 Pentru cei care vor să-și mai subțieze talia sau pentru cei care fac exerciții dar nu sunt suficienți de rezultate, iată câteva trucuri simple care vă ajută să mai scăpați de grăsimea din jurul taliei. Desigur că intensitatea efectelor este direct proporțională cu măsura în care le aplicați. Dacă vă mai și curățați dieta și mai faceți și exerciții, 6 pack-ul este doar la câteva luni distanță. Ba chiar și 8 pack-ul. 🙂 Așadar, iată 4 lucruri de bază:
1. Bea apă
Renunță la sucurile îmbuteliate și bea apă câte puțin și constant pe tot parcursul zilei. În primul rând că te va ajuta să mănânci mai puțin.
2. Mănâncă puțin și des
Dacă reușești să te educi să nu sari niciodată peste micul dejun și să mănânci, în total, de 5 ori pe zi, 3 mese principale și 2 gustări, la distanță de 2-3 ore una de cealaltă, vei mânca mai puțin, per total, îți vei alimenta corpul fix atunci când are nevoie de energie plus că-ți vei stimula arderile metabolice. Este un pas uriaș cu efecte pe măsură pentru siluetă și sănătate deopotrivă.
3. Introdu în dietă alimentele care ard grăsimi
Da, există așa ceva! Ajută la arderea depozitelor de grăsime, pe de o parte, dar și a grăsimilor din alte alimente. Aveți AICI lista.
4. Exerciții simple cu efecte uriașe
Simple, le poate face oricine acasă. Nici bani de sală sau de echipament nu-ți trebuie.
Desigur că efectele sunt cu atât mai mari și mai rapide cu cât faci mai multe. De asemenea, e bine să le variezi și cu altele. Găsești destule pe canalul meu de YouTube.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.