4 greșeli majore care duc la apariția și agravarea celulitei

Nu faci excese culinare, ești slabă dar totuși ai celulita. Desigur că te întrebi de ce. Păi pentru că nu e suficient să fii slabă, celulita fiind, în primul rând, un semn al dietei necorespunzătoare.

Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că mai toate femeile au celulită fiindcă noi suntem predispuse genetic în acest sens. Pe bărbați îi ajută testosternul. 🙂 Celulita, însă, are mai multe stadii iar ideea este să reușești să faci să nu fie vizibilă. Unde greșești de ție nu-ți iese? Iată 4 greșeli esențiale care duc la agravarea celulitei:

1. Nu mănânci CE trebuie

Prăjelile nu au ce căuta în viaţa ta dacă vrei să nu ai celulită. Nici alimentele de tip fast food, ronţănelele de orice fel, cărnurile procesate, excesul de zahăr rafinat şi sare, băuturile carbogazoase. Nu este atât de groaznic pe cum pare la prima vedere. De exemplu, consumă pâine integrală în loc de albă. Dar cu măsură.

De asemenea, fumatul, cafeaua şi alcoolul nu ajută deloc. Dimpotrivă. Dar, dacă vei compensa cu muncă şi disciplină alimentară, poţi să-ţi permiţi şi câte un viciu.

Fructele roşii (afine, coacăze, zmeură) sunt surse ideale de antioxidanţi, bananele stimulează circulaţia şi împiedică retenţia de lichide, citricele şi ananasul stimulează producerea de colagen prin conţinutul mare de vitamina C. Fructele şi legumele sunt, în general, o sursă foarte bună de fibre. Atenție, însă, de preferat este să consumi fructele în prima parte a zilei şi nu împreună cu alte alimente.

De asemenea, nu trebuie să elimini grăsimile din dieta ta. Dimpotrivă. Grăsimile bune te ajută. Acizii graşi esenţiali Omega 3 ajută la diminuarea aspectului „coajă de portocală”, reduc procesele inflamatorii şi oxidante din organism, încetinesc procesul de îmbătrânire. Cele mai la îndemână surse de Omega 3: somon, ton, macrou, sardine, hering dar şi nucile de orice fel şi seminţele de in. Nucile, însă, trebuie să fie crude sau coapte. Cum spuneam: prăjelile n-au ce căuta în viaţa ta.

2. Nu mănânci CÂND trebuie

Micul dejun este cel mai important aliat al tău. Un mic dejun consistent îţi dă energie pentru toată ziua. În plus, dacă sari peste el, vei ajunge înfometată peste zi şi vei mânca tot felul de prostioare pe care nici nu vei avea timp să le consumi.

De asemenea, trebuie să-ți organizezi alimentația: să mănânci de cinci ori pe zi, trei mese principale și două gustări. Înfometarea doar va determina organismul să-și facă depozite de grăsimi, adică tot celulită, iar, pentru a-și asigura necesarul de energie, va consuma din masa musculară. Din păcate, o preferă.

3. Nu faci mișcare

Cel mai mare inamic al celulitei este sportul. Fără mişcare, n-o să scapi de celulită oricât ai fi de slabă sau în câte tratamente scumpe ai investi. Ăsta este crudul adevăr şi oricine îţi spune altceva fii sigură că te minte.

Iar mişcarea trebuie concentrată în două direcţii: reducerea grăsimii – prin antrenamente de tip cardio (alergare, bicicletă, sărituri etc), cum e cel din clipul următor

și dezvoltarea masei musculare. Muşchii puternici nu suportă celulita în jurul lor. Şi aici vorbim despre exerciţii de forţă specifice pentru tonifiere. Poţi lucra cu greutăţi mici şi folosindu-te de greutatea propriului corp, ca-n următorul exemplu:

4. Nu bei suficientă apă

Hidratarea este esenţială pentru organism. Fiecare celulă din corpul tău are nevoie de apă pentru a funcţiona corect. Spun asta aproape la fiecare postare pentru că e foarte important.

Pielea are nevoie de apă ca să-şi păstreze elasticitatea, muşchii au nevoie de apă pentru a se tonifia. Iar hidratarea se face cu apă sau ceai, nu cu sucuri, cafea sau orice altă băutură îți vine în minte.

Există diverse păreri cu privire la cantitatea optimă pe care trebuie să o bei. De la 2-3 L pe zi, până la 30 ml/kg corp. Desigur dacă faci efort sau temperaturile sunt ridicate, trebuie să creşti şi consumul de apă.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.