Top obiceiuri banale care te fac să te îngrași fără să-ți dai seama

Mâncatul trebuie să fie o chestie serioasă, nu o preocupare constantă, nu ceva ce faci printre altele, nu un mod de refulare. Și de ce nu ar fi? Reprezintă modul prin care bagi substanțe în corpul tău, singurul de care dispui și pe care așa cum îl îngrijești așa ai să-l ai. Mai depinde și de tine pentru cât timp. Știu, suna morbid dar ăsta este adevărul. Nu văd de ce l-aș înfrumuseța.

sursa: pinterest.com

Tot realitate este și faptul că obezitatea a devenit o problemă majoră în toate țările civilizate iar bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial. Iar modul de viață modern, dezorganizat și tot mai sedentar, stă la baza ambelor probleme.

Obiceiurile proaste de alimentație sunt una dintre cele mai importante cauze ale îngrășării. Avem timp pentru orice altceva mai puțin să ne organizăm și să avem grijă de noi. Iată 5 asemenea obiceiuri care te fac să te îngrași chiar dacă nu mănânci mult sau alimente cu multe calorii.

1. Săritul peste mese

Pe lângă faptul că poate duce la dezechilibre și probleme digestive, te face să te îndopi atunci când mănânci pe fond de foame avansată. Știu că pentru mulți va părea greu de crezut, dar, dacă mâncați puțin și des, veți totaliza o cantitate mai mică de mâncare.

Eu recomand 5 mese pe zi: 3 principale și 2 gustări. Eu așa mănânc. Aveți AICI un exemplu de meniu de-al meu, ca să vă dați seama cam cum trebuie organizate. Plus multe alte articole de pe acest blog, de la categoria “Nutriție”, vă vor ajuta, dacă vă decideți să vă curățați și să vă organizați modul în care vă alimentați.

2. Mâncatul la TV

TV în mod generic. Mâncatul în timp ce faceți altceva. Senzația de sațietate nu apare în stomac, ce surpriză, ci în creier. Tocmai de asta trebuie ca mâncatul să fie ceva conștient și luat în serios. Plus nu trebuie să fie o activitate prin care să combateți plictiseala. Mai bine dormiți.

3. Mănânci imediat ce te roade puțin stomacul

Da, când vă este foame trebuie să mâncați. Dar senzația de foame nu înseamnă neapărat că organismul vă cere mâncare. Nu suntem niște ființe atât de dezvoltate încât să ne înțelegem prea bine corpul. Iarăși, ce surpriză. Și, multora nu le va veni să creadă, dar foarte des confundăm setea cu foamea. Și mâncăm în loc să ne hidratăm.

Cel mai simplu mod de a vă da seama dacă acesta este cazul este să beți apă atunci când apare senzația de foame și să așteptați. Dacă după jumătate de oră nu a dispărut, abia atunci mâncați. Și atunci când aveți o masă programată este foarte bine să beți apă cu jumătate de oră înainte, nu după masă așa cum este obiceiul. Vă ajută la hidratare, la digestie și veți mânca mai puțin. După masă, apa se bea abia după o jumătate de oră, pentru a nu afecta digestia.

4. Mănânci prea repede

Așa cum am mai spus mai sus, senzația de sațietate apare în creier nu în stomac. De aceea e bine să mâncați pe îndelete. Plus că e important să mestecați temeinic mâncarea pentru a se amesteca bine cu salivă, pentru a nu vă îngreuna digestia.

5. Desertul

Desertul la finalul mesei este unul dintre cele mai proaste obiceiuri. Simplitatea este cheia unei siluete frumoase și a unei digestii ușoare. Atunci când mâncați, dacă reușiți să respectați tabelul combinațiilor alimentare, pe care îl găsiți AICI, deja ați rezolvat 90% din problema siluetei.

Desertul, fie că vorbim despre fructe sau dulciuri, trebuie să fie o gustare, mâncată la distanță de 2 ore de orice altă masă și ideal în prima parte a zilei. Pentru că sunt surse de carbohidrați, adică de energie mare dar care se consumă rapid deci, dacă nu aveți activitate fizică pe măsura acestei energii, corpul o va folosi pentru a-și face depozite de grăsimi. Simplu. În plus, fructele se digeră greu deci îngreunează digestia, lucru de nedorit pe timpul nopții.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.