Cum am tot spus pe acest blog, o siluetă frumoasă nu înseamnă înfometare. Ba dimpotrivă. Dacă mâncați prea puțin, nu veți face decât să vă băgați organismul în stare de avarie și atunci el va fi nevoit să-și încetinească procesele, deci inclusiv metabolismul, ca să se descurce cu energia insuficientă pe care o primește.
Rețeta pe care o aplic eu este de a mânca puțin și des pe parcursul zilei, alimente cât mai simple și mai curate, un singur fel de mâncare la o masă și respectând regulile de combinare a alimentelor din tabelul profesorului Gheorghe Mencinicopshi, tabel pe care îl găsiți AICI.
Orice regulă devine mult mai simplu de înțeles cu un exemplu. Așa că iată concret ce am mâncat eu ieri:
Dimineața
Ouă fierte cu pastă de avocado cu lămâie.
Gustare 1
Struguri.
Prânz
Iaurt cu musli și fructe de pădure și desert cobbler raw vegan cu vișine.
Cină
Curcan la cuptor cu sos de roșii și castraveți murați.
Gustare 2
Ghiudem. Îmi plac la nebunie preparatele crud-uscate.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.