Renunță la aceste alimente și vei slăbi fără să ții cură

Am observat că reacționați mai bine la exemple concrete decât la reguli generale. E adevărat, treaba asta cu slăbitul nu este chiar simplă, nu dacă vrei să fie sănătos și de durată, dar nici foarte complicată nu este. 🙂

V-am tot dat exemple concrete de ce să mâncați dacă vreți să slăbiți. Am zis că ar fi nimerit să vă spun, tot cu exemple, și ce ar trebui să evitați. Așadar, iată 6 alimente la care dacă renunțați veți slăbi fără să vă dați seama:

sursa: cdn.inquisitr.com

1. Gustări care conțin doar carbohidrați

Și asta pentru că aceștia sunt repede metabolizați și transformați în energie, iar zahărul ajunge foarte repede în sânge. Răspunsul organismului va fi să producă insulină, să reducă nivelul de zahăr din sânge și uite așa, foarte repede, veți simți nevoia de noi carbohidrați. Ceea ce nu e bine. 🙂

Mai bine mâncați, în loc, gustări mai complexe, care conțin și proteine și grăsimi sănătoase și carbohidrați. De exemplu câteva migdale sau o felie de pâine neagră cu unt de arahide. Senzația de sațietate va fi de lungă durată și veți avea și energie.

2. Mâncare foarte procesată

Simplitatea este cheia oricărei diete deci cel mai indicat este să vă întoarceți cât mai mult posibil la alimentele de bază, care să fie proaspete. Orice cumpărați de la supermarket conține foarte mulți conservanți. Este și logic din moment ce alimentele respective trebuie să reziste cât mai mult. Acestea, de cele mai multe ori, conțin calorii goale care doar că vor fi transformate de organism în depozite de grăsimi însă senzația de sațietate nu va fi de durată.

În plus, organismul nu va primi nutrienții de care are nevoie, lucru care va duce la carențe, care se vor manifesta prin poftă de mâncare crescută sau pentru anumite gusturi: dulce, sărat, gras. Iar satisfacerea acestora nu vor face decât să agraveze problema. Despre semnificația fiecărei pofte alimentare și soluțiile potrivite puteți citi AICI.

În cel mai fericit caz, produsele despre care vorbesc conțin o cantitate mare de sodiu, conservant natural, care, însă, vă va face să rețineți apă și să vă umflați ca un balon.

3. Batoane de cereale

Da, știu, teoretic au multe fibre și vă ajută să slăbiți. Practic aportul de fibre trebuie să fie unul constant pe parcursul zilei pentru a avea efectul dorit, acela de reglare a tranzitului intestinal și de stimulare a digestiei. Mai bine mâncați un fruct, legume sau hummus, în loc.

4. Sucuri de orice fel

Chiar și cele făcute acasă, din fructe. Acestea sunt o sursă importantă de fructoză și trebuie să fiți atenți cu ele atunci când vreți să slăbiți. Chiar și un astfel de suc trebuie tratat ca o masă, din cele 5 recomandate pe zi. Așa că mai bine mâncați o gustare din fructe, veți primi astfel pe lângă aportul de calorii și fructoză și pe cel de fibre, lucru care nu se mai întâmplă când vorbim despre suc. Și beți doar apă sau ceaiuri neîndulcite.

Desigur că de sucuri îmbuteliate nici nu se pune problema. NU, nici măcar cele din categoria fără zahăr. Efectul asupra organismului este același ca în cazul zahărului, de a solicita noi cantități de dulce, deci nou aport de calorii. Și așa ajungem la punctul 5.

5. Fără îndulcitori artificiali și produse dietetice care îi conțin

V-am descris deja pe scurt care este efectul lor. Explicațiile pe larg, oferite de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, în care eu am mare încredere, le găsiți AICI, cu tot cu variantele sănătoase de înlocuire a zahărului.

6. Alcool

Alcoolul conține multe calorii dar, chiar și atunci când vorbim despre băuturi cu mai puține calorii, tot vorbim despre un aport care nici măcar nu vine cu o senzație de sațietate. Iar când vrei să slăbești, numai de asta nu ai nevoie. În plus, organismul tău interpretează alcoolul ca pe o toxină pe care ficatul se va chinui să o elimine. Timp în care nu se va mai ocupa cu arsul grăsimilor, adică fix țelul curei de slăbire.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.