Există o sumedenie de cure de slăbire. Unele mai eficiente, altele mai puțin. Problema eficienței, însă, este cea mai mică, atunci când vine vorba despre cure de slăbire. La urma urmei, ce riști? Să rămâi cum erai. Eeei, nu e chiar așa! O dietă greșită îți poate da peste cap organismul, poate da rezultate pe termen scurt dar apoi să te îngrași la loc sau chiar mai tare, te poate lăsa cu probleme de sănătate la care nici nu te gândești. Așa că este foarte important să te gândești bine și să alegi cu grijă cura de slăbire.
Cea mai mare greșeală este înfometarea. Vei ieși mai slăbit(ă) în primul rând din punct de vedere al sănătății.
Iată 5 reguli după care să-ți alegi dieta, conform sfatului profesorului Gheorghe Mencinicopschi.
1. Mănâncă de 5-6 ori pe zi
Mănâncă porții mici și dese. Este foarte important să-ți stabilești un program de mese. Astfel îți vei putea ține foamea sub control. Și fii atent(ă) la momentele zilei pentru că, în funcție de activitate, nu poți mânca același lucru. Dimineața este riscul cel mai mic de îngrășare, fiindcă urmează multe ore de activitate.
Cina, pe de altă parte, trebuie să fie cea mai săracă în calorii pentru că urmează ca organismul să intre în repaus, plus că o digestie îngreunată nu te va lăsa să dormi.
2. Alege calorii de bună calitate
Cele de calitate proastă vor îngreuna procesul de slăbire pentru că încetinesc procesele metabolice. Și aici intră, conform doctorului Menci: zahărul alb, glucoza, fructoza, siropurile de glucoză-fructoză, grăsimile rafinate şi artificiale, alcoolul, alimentele industriale care combină făinurile albe cu grăsimi rafinate de origine animală sau de origine vegetală, băuturile carbogazoase, conservele de legume şi carne şi produsele de tip fast-food.
Cheia unei cure de slăbire eficiente: așa-numitele alimente ce conțin calorii negative. Adică: legumele, anumite fructe, peștele, carnea de pui sau de curcan si anumite lactate.
3. Dieta trebuie să fie cât mai diversă
Și să conțină atât carbohidrați, proteine și grăsimi. Trebuie să-i dați organismului vostru toate elementele pentru a funcționa corespunzător.
Există tendința de a elimina carbohidrații și grăsimile din dietă pentru a slăbi. În cazul carbohidraților, organismul va ajunge să-i ceară și vă veți trezi chinuiți de poftă de dulce plus că sunt surse importante de fibre, cele care au un rol extrem de important pentru o digestie bună.
Cât despre grăsimi, organismul are nevoie de ele, de cele de bune, desigur. Care sunt acestea și din ce alimente le obțineți aflați AICI. Profesorul Mencinicopschi spune că 20% din aportul caloric zilnic trebuie să provină din grăsimi, pentru a fi sănătos.
4. Faceți mișcare
Este cel mai sigur și cel mai sănătos mod de a slăbi, de a rămâne sănătos și de a te asigură că nu te mai îngrași la loc sau mai tare. Dacă ești sedentar(ă) de multă vreme, cea mai simplă metodă să te apuci de făcut mișcare este cu exerciții pe care să le faci acasă. Iată un exemplu de antrenament pentru începători, simplu dar și eficient.
5. Beți multă apă
Hidratarea este esențială pentru organism pentru că absolut orice celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.