Topul alimentelor care îngrașă doar când sunt mâncate greșit

Am spus-o de mai multe ori: Dumnezeu ne-a lăsat tot ce ne trebuie pentru a fi sănătoși și cât mai performanți. Problema a apărut când omul s-a apucat să îmbunătățească ce a dat Dumnezeu. I-a ieșit dar doar până la un moment dat, după care lucrurile au luat-o razna.

sursa: pinterest.com

Obezitatea și bolile cardio-vasculare sunt probleme ale omului modern, sunt cauzate de stilul prost de alimentație și sedentarism și, din păcate, sunt foarte răspândite. Așadar, despre prea puține alimente pot spune că sunt nesănătoase sau că îngrașă ele în sine, ci doar că sunt mâncate în mod greșit. Iată 5 exemple extraordinar de răspândite:

1. Cartofii

I-am pus primii pentru că sunt foarte răspândiți în mai toate bucătăriile și în egală măsură mâncați cât se poate de prost. Cea mai mare greșeală este asocierea lor cu proteine, în special carne, dar nici cu brânză nu trebuie mâncați sau cu surse de amidon, gen făinoase, pâine etc. Apoi, atât de popularii cartofi prăjiți. Era fast food i-a transformat în adevărate vedete. Prin prăjire, însă, cartofii sunt încărcați cu grăsimi nesănătoase iar 100 de grame ajung să aibă în jur de 400 de kcal, în loc de 80 cât au gătiți corect.

Iar gătiți corect înseamnă fierți sau copți în coajă apoi lăsați să se răcească. Prin acest tratament termic, amidonul se transformă în amidon rezistent care se comportă ca o fibră alimentară. Adică, pe lângă că nu îngrașă, reglează și procesele digestive.

2. Brâzeturi și lactate

Sunt sursă importantă de calciu și nu ar trebui să lipsească din dietă. Problema e cu asociațiile proaste cu alte alimente, în principal cu alte proteine și făinoase, cu excesul care poate avea efectul contrar, adică acela de a spăla calciul din organism, dar și cu produsele moderne gen brânză topită, iaurturi cu diverse arome etc care sunt pline de conservanți, coloranți, zahăr sau sare.

Problema cu lapte e că are cazeină, pe care intestinul uman nu are capacitatea de a o digera corect. Așadar, e bine să fie consumat dar cu măsură. Pe larg despre cum, în ce cantități și în ce combinații se consumă fiecare tip de produs lactat puteți citi AICI.

3. Fructele

Surse magnifice de vitamine și minerale, dacă sunt mâncate când și cum trebuie. Fiindcă nu trebuie uitat că au o cantitate mare de fructoză, mai popular zis zahăr. Sunt, în general, destul de greu de digerat. Din acest motiv, trebuie mâncate în prima parte a zilei și nu în combinație cu alte alimente, pentru că și acestea vor deveni greu de digerat. Deci trebuie mâncate ca masă separată, mic dejun sau gustare, la distanță de 2 ore de orice altă masă.

4. Carbohidrații

Iarăși, cu un renume foarte prost când vine vorba de siluetă, din cauza conținutul de glucoză, dar, după unul dintre marile curente din nutriție, baza alimentației. Desigur că, la fel ca-n cazul grăsimilor, există carbohidrați buni și proști. Problema este că alimentația modernă este bazată pe făină foarte procesată, care are încărcătură glicemică uriașă. La fel și în cazul mălaiului.

Dacă folosiți făină integrală, din grâu dur sau descoperiți că mai există pe planetă și alte cereale în afară de grâu sau porumb, cum ar fi hirșca, ovăzul sau secara, lucrurile se schimbă. La fel, în loc de orez alb, puteți mânca orez brun, negru sau basmati. Este și mai gustos.

De asemenea, combinațiile proaste, în special cu proteine, duc la îngrășare dar, așa cum am zis și în cazul cartofului, și amestecarea mai multor surse de amidon.

5. Carnea

Grăsimea de origine animală are renumele prost de a crește nivelul colesterolului rău. Carnea slabă însă, și o are inclusiv porcul, este foarte bună. Plus că mai există și alte animale pe planetă. Fast food-ul, însă, a adus în viața noastră prăjitul la extrem și tot felul de sosuri pilne de zahăr, sare, coloranți și conservanți. Am mai spus și o repet: prin prăjire, chiar și cel mai sănătos și dietetic aliment este încărcat cu grăsimi nesănătoase și devine bombă calorică și un dezastru pentru sistemul cardio-vascular.

De asemenea, așa cum ați putut intui deja din cele expuse mai sus, combinațiile cu alte tipuri de proteine dar și carbohidrați, altfel foarte răspândite în bucătăriile moderne, duc la îngrășare și procese metabolice îngreunate.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.