Este foarte important să-i dați corpului vitaminele și mineralele de care are nevoie în funcționarea sa. Privarea de acestea va duce, pe termen lung, la îmbolnăviri, scăderea imunității dar, atenție, se va traduce prin apetit exagerat și pofte pentru diverse gusturi, în special dulce. Cum nu ne cunoaștem atât de bine organismul încât să-i înțelegem semnalele, alimentarea poftelor cu gusturile de care avem senzația că avem nevoie nu va face decât să adâncească aceste carențe de nutrienți și apoi la accentuarea poftelor. Un cerc vicios adică. Și, desigur, ne îngrășăm.
Partea bună este că Dumnezeu ne-a lăsat în natură mai tot ce avem nevoie pentru a supraviețui. Unele alimente, însă, sunt adevărate bombe de nutrienți și, deci, au o mulțime de efecte benefice asupra organismului. Din această categorie fac parte și caisele, despre care voi vorbi pe larg astăzi. Așadar iată
7 beneficii ale caiselor
1. Ajută la menținerea acuității vizuale
Și asta datorită conținutului de vitaminele A și C dar și de carotenide și beta-caroten. Una dintre cauzele cataractei este efectul degenerativ al radicalilor liberi pe care beta-carotenul îl combate cu succes. De asemenea, caisele vin cu un antioxidant puternic, zeaxantină, necesar funcției de filtrare a luminii.
2. Reglează procesele digestive
Fiindcă este o sursă nemaipomenită de fibre, cunoscute pentru rolul lor în digestie, dar și datorită conținutului de pectină, o fibră solubilă foarte eficientă în combaterea constipației.
3. Excelente în curele de slăbire
O dată datorită proprietăților descrise la punctul anterior dar și pentru că au conținut caloric scăzut, doar 45 de kcal la 100 de grame. În plus, fibrele mențin senzația de sațietate timp îndelungat.
4. Ajută la prevenirea anemiei
Fiindcă au conținut ridicat de fier, mineral cu rol decisiv în procesul de producere a hemoglobinei. În plus, sunt bogate și în cupru, esențial pentru absorbția fierului de către organism.
5. Menținerea sănătății sistemului cardio-vascular
Cantitatea mare de vitamina C adusă de caise are rol esențial pentru menținerea unei inimi sănătoase, potasiul reglează fluxul sangvin iar fibrele îndepărtează colesterolul de pe artere și previn oxidarea lipo-proteinelor, reducând, astfel, riscul de atac cerebral.
6. Asigură oase puternice
Pentru că vin cu toți nutrienții necesari sistemului osos. De asemenea, conținutul ridicat de substanțe antiinflamatoare va reduce durerile cauzate de artrită sau gută.
7. Mențin pielea și părul frumoase și sănătoase
Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, vitaminele A, E și beta-caroten.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.