Așa cum am mai spus, din când în când dau exemplu concret ce mănânc eu într-o zi fiindcă teoria devine mult mai ușor de înțeles prin exemple. Reamintesc pe scurt principiile de bază pe care le aplic eu: 5 mese pe zi, 3 principale și 2 gustări, dar ăsta nu este un număr bătut în cuie și nici ordinea lor. Se poate întâmpla să fie 4 mese, dacă am o zi mai încărcată și nu prea am chef de mâncat sau să fie 6, dacă dorm mai puțin. Ideea este că absolut întotdeauna mănânc la maximum o oră după ce m-am trezit iar apoi cam o dată la 2-3 ore, ultima masă fiind cu aproximativ 3, poate chiar 4 ore înainte de culcare. Alteori 2 ore, în funcție de chef, cum ziceam.
Iarăși menționez că nu precizez cantitățile fiindcă sunt irelevante. Ele depind de cantitatea de mișcare pe care o face fiecare și de metabolismul său. Știu că nu pare dar eu mănânc foarte mult. 🙂 Ideea e simplă: niciodată nu mă concentrez la cantitatea de mâncare dimineața iar apoi mănânc fix atât cât să-mi treacă foamea. Și încă un amănunt foarte important: beau multă apă pe parcursul zilei și ceai verde. Constant. Și acum meniul promis.
Ce am mâncat ieri
Mic dejun
Plăcintă cu brânză și stafide.
Gustare 1
Două pere mari.
Prânz
Platou de brânzeturi cu roșii și sare de mare.
Gustare 2
Biscuiți digestivi cu cacao.
Cină
Ficăței făcuți pe plită, cu sare de mare și varză albă murată.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.