Deci, cum se transpun efectiv în practică principiile generale pe care le emit zilnic. Ăsta este scopul acestor postări periodice în care vă spun ce am mâncat eu în ziua anterioară.
Pentru cei noi ajunși pe blog, regulile generale pe care le aplic sunt: 5 mese pe zi, 3 principale și 2 gustări, la distanță cam de 2 ore una față de cealaltă, mănânc un singur fel de mâncare la o masă, nu țin cont de cantități dar, mâncând des, nici nu este nevoie și beau multă apă pe parcursul zilei. Încep cu o cană de 400 de ml de apă dimineața pe stomacul gol și mănânc abia după jumătate de oră. De asemenea, nu beau apă în timpul mesei ci măcar cu jumătate de oră înainte și cel puțin jumătate de oră după. Cam asta e. 🙂 În rest, totul e adaptabil. Așadar ce am mâncat ieri:
Mic dejun
Plăcintă cu brânză și stafide. Cum spuneam, dimineața este momentul satisfacerii oricărei plăceri. 🙂
Gustare 1
Babic și ghiudem. Îmi plac de mor. 🙂
Prânz
Răcitură de pui cu hrean. Sau piftie, depinde din ce zonă a țării sunteți. 🙂
Încă o masă
A fost sâmbătă, am avut emisiune deci am mâncat bine înainte să plec la muncă. Așadar, înainte să plec, am mâncat pește spadă la grătar cu piure de spanac și salată verde acrită cu lămâie.
Gustare 2
2 banane mari. Pe astea le-am mâncat la muncă, înainte de emisiune, deci am și martori. :))
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.