Vin zilele de Crăciun, cu mese bogate și în care principala activitate cam este mâncatul. 🙂 Și mai toată lumea constată, la finalul lor, că s-a îngrășat. Asta dacă nu cumva, Doamne ferește, ajunge chiar la spital din cauza exceselor.
N-o să vă spun să mâncați 3 frunze de salată sau să renunțați la felurile de mâncare tradiționale. Dar pe acestea le puteți găti în așa fel încât să rămână gustoase dar să fie și mai bune pentru sănătate și siluetă. Iată 7 trucuri simple:
1. Folosește uleiurile potrivite
Uleiul de floarea soarelui nu e singurul de pe planetă. Pentru salate, mult mai bun, mai gustos, mai sănătos și mai nutritiv este cel de măsline extravirgin.
La gătit, este foarte important să folosiți uleiuri rezistente la ardere. Folosindu-le pe cele care nu au această calitate, mâncarea prăjită poate deveni chiar toxică. Ideale sunt cele exotice, de cocos, palmier dar mai merg folosite și cel de rapiță sau de măsline.
Ca notă generală, însă, e bine să evitați pe cât puteți prăjelile.
2. Făină integrală în loc de albă
Cea albă, ca și mălaiul, au încărcătură glicemică foarte mare. E bine să folosiți variantele integrale, pe cele din alte cereale decât grâu sau porumb sau, dacă nu puteți renunța la ele, amestecați-le cu hrișcă.
3. Înlocuitorii sănătoși și dietetici pentru zahăr
Zahărul este una dintre cele mai mari probleme din alimentație. Iar înlocuitorii sintetici nu sunt nici ei mai buni. Eu una nu-i folosesc și nici nu-i recomand. Pe larg despre efectele nocive ale zahărului rafinat dar și care sunt variantele bune de înlocuire am scris AICI.
4. Gătește cât mai simplu
Simplitatea este cheia unei siluete frumoase și a unei diete cât mai sănătoase. Faceți mâncăruri cât mai simple, fără sosuri complicate și renunțați la ideea proastă de felul 1, felul 2 și desert la aceeași masă. Așteptați 2 ore între ele. Mâncați un singur fel de mâncare. Iar când gătiți sau alegeți garnitura și salata, încercați să evitați pe cât posibil combinațiile proaste de alimente pe care le găsiți expuse foarte clar, în tabel și explicate AICI.
5. Carnea de porc să fie cât mai slabă și pune-i alături salată
Am zis acum despre porc fiindcă vine Crăciunul dar este regulă valabilă pentru orice fel de carne. Nu porcul în sine îngrașă sau crește nivelul colesterolului rău ci grăsimea sa. Deci poți mânca liniștit(ă) și carne de porc dacă este slabă. Ba chiar îngrașă mai puțin decât multe alte alimente.
În plus, mănâncă proteinele împreună cu salată pentru că aceasta favorizează digestia lor. Și, desigur, respectă și în acest caz tabelul combinațiilor spre care am dat link mai sus.
6. Folosește condimente
Desigur cele naturale. Piper sau, mai ales, ardei iute și derivatele. Sunt surse excelente de antioxidanți și au compuși care stimulează arderile metabolice, deci de grăsimi.
7. Alimentele minune
Există o serie de alimente foarte sănătoase și care, în plus, mai și ajută la arderea grăsimilor și intensifică procesele metabolice. O listă cu exemple aveți AICI.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.