De ce nu e bine să mănânci zahăr și nici îndulcitori sintetici. Și care sunt soluțiile

Dulciurile îngrașă. Asta, cu siguranță, știai. Zahărul, însă, mai este responsabil și pentru alte efecte nocive asupra organismului. Chiar dacă nu le identifici acum, te poți gândi la toate problemele care vin odată cu diabetul și atunci ți se vor părea logice legăturile între excesul de zahăr și probleme de vedere, de circulație, cu inima, lipsa de energie, oboseala sau diminuarea memoriei și a puterii de concentrare.

sursa: PINTEREST.COM

Zahărul strică dinții

Asta știi de mic(ă), ți-a zis mama, cu siguranță, de cel puțin o mie de ori când cereai dulciuri. Poate nu ți-a spus și explicația: zahărul duce la creșterea acidității din gură chiar și de 100 de ori, aciditate care atacă dinții și așa se formează cariile. Plus că-ți spală efectiv mineralele din smalț. În gură, zahărul, în combinație cu saliva, se transformă într-un fel de gel care rămâne lipit de dinți favorizând formarea plăcii bacteriene.

Zahărul nu te satură ci chiar mărește pofta de mâncare

Zahărul vine și cu 4kcal la fiecare gram dar, pentru a fi arse aceste calorii, organismul are nevoie și de vitamine, magneziu și crom, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi în cartea sa “Revoluția în bucătărie”. Așa că le va “mătura” din altă parte și îți va cere altele în loc. Bineînțeles că tu vei mânca ce ai la îndemână. 🙂

Îndulcitorii artificiali îngrașă, pe lângă alte efecte nocive

Tot doctor Menci explică foarte bine că îndulcitorii sintetici dau senzația de dulce dar organismul așteaptă și acele 4 kcal/g. Când nu le primește, mecanismul de autoreglare al creierului cere sistemului digestiv să le ia din alte alimente (gen pâine, orez, cartofi) doar că va lua mai mult de atât și va avea și tendința de a face depozite, simțindu-se practic atacat. Da, organismul nostru se comportă cam ca o fortăreață. 🙂

Ca să nu mai vorbim despre alte elemente sintetice pe care le conțin și care sunt dăunătoare, unele bănuite ca fiind chiar cancerigene.

Deci băuturile și alimentele ieftine fără zahăr dar cu îndulcitori artificiali pot fi chiar mai nocive decât zahărul. Adăugând că te și îngrașă, deci până la urmă ai făcut mai mult rău decât bine.

Care sunt soluțiile sănătoase

Să consumi cu măsură. Adică maximum 3 lingurițe de zahăr pe zi. Cam ăsta este standardul sănătos. Și evită zahărul rafinat. Ia-ți glucidele din fructoză (fructe) sau glucoză (cereale, legume). Atenție! Alcoolul conține zahăr și are aport de calorii. Așa că trebuie să-l calculezi ca pe aliment, nu alături de apă. 🙂

Zahărul brut, sucanatul (sucul din trestie integral deshidratat) și steviozida sunt îndulcitori naturali care pot înlocui zahărul rafinat. Mierea este bună și ea doar că, atenție, la peste 40 de grade Celsius, devine toxică deci nu o adăugați în băuturi fierbinți.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.