Cina trebuie să fie cea mai ușoară masă din zi. Desigur că, dacă aveți un program de 3 mese și 2 gustări pe zi, așa cum vă tot spun eu, nici nu veți avea nevoie de prea multă mâncare la cină.
Și, pentru că niciodată nu ai prea multe idei când vine vorba despre mâncare, iată 3 rețete rapide și foarte potrivite pentru cină, cu puține calorii, sub 400/porție adică.
1. Pui cu broccoli
Timp de preparare: 40-45 min
Ingrediente pentru 5 porții:
- 450 g de piept de pui dezosat, fără piele
- 400 g broccoli bucăți
- 300 g cremă de ciuperci (poate fi cumpărată de la supermarket)
- ½ cană brânză degresată rasă (de ex cheddar, telemea de capră etc)
Mod de preparare:
Încălziți cuptorul la 170 de grade Celsius. Pregătiți un vas de gătit pe care îl ungeți cu ulei de măsline extravirgin sau îl tapetați cu hârtie de copt.
Tăiați puiul în cubulețe. Puneți-le într-o tigaie, unsă cu ulei de măsline ca să nu se lipească, la foc mediu până când se pătrund bine (în jur de 7 min pe fiecare parte).
Într-un bol mare, amestecați bine crema de ciuperci, broccoli și brânza. Adăugați puiul până fiecare bucată este acoperită bine.
Puneți amestecul în vasul de gătit pregătit la început și țineți la cuptor timp de 20-25 de minute.
2. Spaghete cu creveți
Timp de preparare: 25 min
Ingrediente pentru 4 porții:
- 230 grame spaghete din făină integrală
- 2 căpățâni de usturoi tăiate
- 1 lingură de unt cu un conținut redus de grăsime
- 1 lingură ulei de măsline extravirgin
- ¾ de cană de ardei gras tăiat bucăți
- ½ cană sos de de scoici alb (opțional)
- ½ cană de vin alb
- 1 linguriță de zeamă de lămâie
- ½ linguriță ardei iute zdrobit
- ¼ linguriță de sare (de preferat de mare)
- ¼ linguriță piper negru
- 450 g creveți scampi de mărime medie (aprox. 40 de bucăți)
- 2 linguri pătrinjel mărunțit
- 1 lămâie tăiată în 4
Mod de preparare:
Fierbeți pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj, scurgeți-le și puneți-le deoparte.
Într-o tigaie mare, puneți la foc mediu, usturoiul, uleiul de măsline și untul timp de 2 minute. Adăugați ardeiul gras, sosul de scoici, vinul, zeama de lămâie, ardeiul iute zdrobit, sarea și piperul. Coaceți până când ardeiul gras se rumenește, adică vreo 3 minute. Adăugați creveții și coaceți până când aceștia devin rozalii, adică în jur de 4 minute. Adăugați pătrunjelul și luați tigaia de pe foc. Adăugați pastele și amestecați. Se servește cald cu lămâia tăiată.
3. Penne cu 3 feluri de brânză
Timp de preparare: 35 min
Ingrediente pentru 8 porții:
- 1 cutie de 400 grame de paste penne din făină integrală
- 1 linguriță ulei de măsline extravirgin
- ½ ceapă mică tăiată mărunt
- 1 lingură de mujdei de usturoi
- 1 borcan de 700 g sos pentru paste light (se găsește la supermarket)
- ½ linguriță busuioc uscat
- ½ linguriță oregano uscat
- ¼ linguriță sare (de mare e mai sănătoasă)
- ¼ linguriță piper negru
- ½ cană brânză proaspătă degresată
- ½ cană brânză ricotta
- 1 cană și ½ de brânză mozzarela degresată
- 2 linguri de pătrujel proaspăt mărunțit
Mod de preparare:
Fierbeți pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj, scurgeți-le și puneți-le deoparte.
Într-o tigaie mare, la foc mediu, încălziți uleiul de măsline. Adăugați ceapa și și usturoiul și coaceți până când ceapa se înmoaie, între 3 și 5 min. Reduceți flacăra, să fie mică, și puneți sosul pentru paste, amestecați busuiocul, oregano, sarea și piperul. Acoperiți și lăsați să se coacă timp de 5-7 minute și mai amestecați din când în când.
Încălziți cuptorul la 170 de grade Celsius. Tapetați un vas de gătit cu ulei de măsline sau hârtie de copt, ca să nu se lipească.
Într-un bol mediu, combinați brânza proaspătă, ricotta și 1 cană de mozarella.
Sosul amestecați-l cu pastele. Puneți jumătate din cantitatea de paste în vasul de gătit. Întindeți uniform jumătate din amestecul de brânză apoi adăugați restul de paste și apoi restul de amestec de brânză. Restul de brânză mozzarella împrăștiați-l deasupra. Băgați la cuptor vasul neacoperit timp de 18-20 de minute, până când brânza s-a topit. Garnisiți cu pătrunjel și e gata de mâncat.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.