2 scheme pentru o siluetă de vis. Singurele de care ai nevoie ca să slăbești

Când a început să mă preocupe chestia asta cu nutriția m-am pus pe citit și mi se părea totul foarte complicat. Aveam senzația că să mănânci bine pentru corpul tău înseamnă să nu mai mănânci mare lucru. Unde sunt 2 nutriționiști sunt 3 păreri, ca la avocați. :))

POZA NOUA MEDIU

Vă spun sincer că cel mai mult m-au ajutat cărțile profesorului Gheorghe Mencinicopschi, nu doar pentru că este un specialist reputat la nivel mondial în domeniu dar pentru că vine cu argumente logice pentru orice și să aplic principiile sale nu a însemnat să mor de foame. Eu una nu pot să adorm dacă-mi este foame. Mâncatul nu reprezintă o plăcere pentru mine dar este esențial să mă satur.

Și, după ce am citit foarte mult, am înțeles că totul este, de fapt, destul de simplu și că poate fi sintetizat în două scheme, făcute tot de doctor Menci, desigur, cuprinzătoare și ușor de citit. Împreună reprezintă tot ce ai nevoie ca să mănânci bine fără să te îngrași.

1. Piramida alimentară

Vă dă imaginea exactă asupra priorităților alimentare. Ce și în ce cantități trebuie să mâncați. Pentru că, chiar și un lucru bun, în măsura nepotrivită, poate deveni dăunător.

sursa: www.doctormenci.ro

sursa: www.doctormenci.ro

După cum vedeți, aveți exemple și nu exclude nici măcar alcoolul, deci îndeamnă la o dietă pentru oameni normali, nu pentru călugări.

2. Tabelul combinațiilor

În afară de CE să mâncați, la fel de important este și CUM să mâncați pentru că, așa cum am mai spus, de multe ori, nu alimentele în sine vă îngrașă ci combinarea lor nepotrivită. Iar tabelul de mai jos este cât se poate de explicit.

sursa: www.doctormenci.ro

sursa: www.doctormenci.ro

Folosiți aceste două scheme cu încredere și nu va trebuie să vă faceți griji că vă îngrășați sau că suferiți de foame și vă vor ieși bine și analizele. Desigur, în cazul în care nu vorbim despre vreo afecțiune de ordin medical.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.