Cum am mai spus, acest blog este pentru oamenii sedentari care realizează cât de importantă este mișcarea pentru organism dar se tem că nu au condiția fizică, timpul sau banii necesari să meargă la sală.
L-am făcut tocmai pentru că am fost în această situație și am avut nevoie de multă ambiție și determinare pentru a-mi schimba stilul de viață și vreau măcar în mică măsură să-i ajut pe cei care-și doresc să facă aceeași schimbare să le fie mai ușor. Iată tot ce trebuie să știi ca să te apuci de sport, în limita posibilităților tale, ăsta nu e un concurs, și să nu te mai lași.
1. Minimul de echipament
Eu sunt adepta exerciţiilor în care te foloseşti de propria greutate şi fac recomandări în consecinţă. Aşadar, nu ai nevoie decât de o saltea şi, pentru anumite exerciţii, de greutăţi de ţinut în mână, adică gantere. Pentru femei, sunt suficiente cele de maximum 3 kg. Eu mai folosesc şi de 5 kg la anumite antrenamente dar nu este cazul la început. Când veţi ajunge avansaţi, oricum veţi şti suficiente lucruri încât să faceţi propriile alegeri.
Faptul că nu aveţi gantere sau saltea nu este un motiv ca să amânaţi începerea programului de antrenament acasă sau să renunţaţi de tot. Puteţi folosi două sticle de plastic de 0,5L umplute cu apă (cele de Coca Cola au forma ideală) şi o pătură pliată în două sau în trei în loc de saltea. Uitaţi-vă cu atenţie în casă. Soluţiile sunt peste tot în jurul vostru.
2. Începe cu exerciții simple
Înainte de toate, trebuie să-ţi obişnuieşti corpul cu mişcarea. Dacă începi direct cu exerciţii epuizante, îţi va fi groază de a două zi când te vei gândi că trebuie să te apuci de ele. În plus, ca orice altceva, şi sportul acasă se învaţă. Te poţi accidenta făcând exerciţii prea complicate sau te vei complexa fiindcă te vei chinui să le faci. Pe măsură ce avansezi, vei trece şi la lucruri mai complicate.
Când le alegi, vor fi foarte tentante antrenamentele HIIT (High Intensity Interval Training – exerciţii executate la intensitate mare pe intervale scurte) datorită faptului că durează puţin şi rezultatele se văd rapid. Atenţie, însă. Acest tip de antrenament nu este pentru începători. Trebuie să ai condiţie fizică şi să stăpâneşti foarte bine mişcările de fitness de bază.
3. Ascultă-ți corpul
Opreşte-te dacă simţi orice durere acută. E normal să simţi muşchii lucrând, să-ţi depăşeşti în fiecare zi limitele ca să evoluezi dar nu trebuie să forţezi. Când simţi că nu mai poţi, mai continuă puţin şi apoi opreşte-te chiar dacă nu reuşeşti să duci exerciţiul până la capăt. Vei reuşi când corpul tău va fi mai puternic.
4. Începe cu antrenamente de 15-20 de minute
Mi se pare durata optimă: suficient de scurtă pentru a o introduce în programul zilnic, oricât ai fi de ocupat (de exemplu, în loc să stai pe canapea, poţi să te antrenezi în timp ce te uiţi la TV) şi suficient de lungă pentru a reprezenta un angajament. Trebuie să demonstrezi că nu e vorba despre o toană ci chiar vrei să-ţi schimbi viaţa. Dacă nu eşti dispus(ă) să faci un efort mic, oricum te vei lăsa.
Pe măsură ce vei evolua, îţi vei da seama şi ce anume vrei să obţii şi-ţi vei construi antrenamentele în consecinţă: le lungeşti sau mergi pe varianta HIIT. Iată și un exemplu de astfel de antrenament:
5. Stabilește-ți un program și respectă-l
Sportul, de orice fel, implică disciplină. Nu e nicio diferenţă dacă-l faci acasă sau în cadru organizat. Nu trebuie neapărat să faci sport zilnic. Este chiar indicată o zi de odihnă, mai ales dacă faci antrenamente intense. Poţi să-ţi iei chiar şi 2 zile libere. Este alegerea ta. La fel şi momentul din zi în care-ţi faci antrenamentul. Stabileşte-ţi un program în funcţie de activităţile tale şi respectă-l. E nevoie doar de puţină organizare.
Nu-ţi căuta singur(ă) scuze. Exemplul meu favorit: dacă te-ai trezit târziu dimineaţa, nu te mai speli pe dinţi ca să nu întârzii la serviciu?! Sper că răspunsul este nu 🙂 Şi aşa ajungem la punctul 6…
6. Nu te opri când ai făcut febră musculară
Este normal să o faci. E semn că muşchii au lucrat deci ţi-ai atins un prim scop. Nu este, însă, un motiv să te opreşti. Pe lângă faptul că odată încălziţi muşchii şi intensitatea durerii va scădea, va trece mai repede decât dacă întrerupi antrenamentele. Fă în continuare exerciţiile. Cum poţi, câte poţi. De fapt, este un antrenament obişnuit, te raportezi la aceleaşi reguli. Te opreşti când simţi durere acută sau nu mai poţi. Pur şi simplu s-a modificat puţin limita de rezistenţă.
7. Nu-ți stabili scopuri
Sportul acasă nu este o reţetă minune ca să fii în formă pentru concediul la mare. Este o schimbare pe care ai decis s-o faci în viaţa ta. Cel mai important este să creezi rutina. Dacă faci asta ca „să ai abdomen de vis într-o săptămână şi să întorci toate capetele pe plajă”, ai pornit greşit şi oricum nu vei reuşi. Femeile pe care le vezi în reviste sau chiar la plajă cu pătrăţele pe abdomen şi picioare tonifiate au muncit de le-au sărit ochii ca să arate aşa.
Deci nu spune: vreau să văd pătrăţele în X luni şi nici nu-ţi lua drept reper timpul în care a ajuns altcineva la acel rezultat. Suntem diferiţi iar corpul nostru reacţionează în mod diferit. Nici nu ştii dacă a pornit din acelaşi punct în care eşti tu acum. În plus, există persoane mai norocoase de la mama natură, care au „carnea tare” cum se spune în popor. Aşadar, sunt atât de mulţi factori încât pierdem vremea discutând despre asta.
Nu te verifica în fiecare zi în oglindă să vezi dacă „se vede ceva”. Cum ziceam, rezultatele necesită timp, te vei demoraliza şi nu ăsta e scopul tău, ci să faci din sportul acasă o rutină indispendabilă. Adică să te obişnuieşti cu noutatea din viaţa ta. Asta este o cursă pe termen lung.
8. Începe antrenamentul cu încălzire și încheie-l cu stretching
Este important să-ţi încălzeşti muşchii înainte de antrenament ca să nu te accidentezi şi să fii nevoit(ă) să iei o pauză de lungă durată. 5 minute sunt suficiente. Cum e exemplul de mai jos
După antrenament, profită de musculatura încălzită şi fă exerciţii de flexibilitate, cum sunt acestea
9. Fă-ți un antrenament „conservă”
Cu siguranţă, vei experimenta mereu exerciţii noi. Însă, pentru zilele în care eşti foarte obosit(ă), n-ai timp sau chef, să ai un set de exerciţii care-ţi plac şi pe care le cunoşti bine. Eu îi spun „conservă” pentru că nu se perimează şi e la îndemână. 🙂 Este un lucru pe care l-am învăţat în televiziune. Să am mereu câteva fraze pregătite să nu ma blochez ca proasta dacă am o zi mai proastă sau nu-mi amintesc în secunda respectivă ce urmează. Directul nu te lasă să greşeşti fără să plăteşti. 🙂
10. Ţine lângă tine o sticlă cu apă
Fiecare celulă a corpului tău are nevoie de apă ca să funcţioneze eficient aşa că hidratarea este foarte importantă. Plus că efortul fizic duce la deshidratare. Deci ai nevoie să bei mai multă apă decât de obicei. Iar în timpul verii, şi mai multă.
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.