5 pași pentru o siluetă de vis. Pasul 5 – ce poți mânca noaptea fără să te îngrași

Am spus de nenumărate ori: cel mai bine este să ai o dietă echilibrată și bine organizată. Adică, pe scurt, 3 mese și 2 gustări, la distanță de 2-3 ore una față de cealaltă, mai consistentă în prima jumătate a zilei și cu ultima masă cu 4 ore înainte de culcare.

Există însă multe situații când nu poți respecta acest plan de mese. Fie stai treaz mai mult decât de obicei și nu mai sunt suficiente aceste 5 mese, fie, pur și simplu, ai perioade când te apucă foamea la cele mai nepotrivite ore, fără nicio explicație, mai aproape de culcare decât ar trebui. Nu, nu sunt de acord cu soluția mersului la culcare cu stomacul făcând scandal.

Eu, de exemplu, mănânc foarte des noaptea. În primul rând pentru că mă culc foarte târziu. Dacă aș mânca ultima oară la 6 seara, ar însemna să mă tăvălesc de foame și cum naiba să mai pot dormi? Slavă Domnului că există soluții și pentru asta. Iată-le pe ale mele.

POZA NOUA MEDIU

Ce faci când ți se face foame noapte?

În primul rând, încearcă să bei niște apă. Poate ești doar deshidratat(ă). Și ai puțină răbdare. Dacă, după jumătate de oră tot îți mai este foame, mănâncă.

Ce?

1. Carne slabă

Este prima mea alegere când mă roade stomacul noaptea. Așa cum am mai spus, organismul descompune mai greu proteinele așa că face un efort mai mare. Pe această logică a apărut și dieta pe bază de proteine.

Și recomand curcan sau somon. Puteți mânca inclusiv preparate, deși de obicei spun că nu are ce căuta în dietă carnea procesată, din cauza conținutului de E-uri. Există, însă, produsele bio, marcate ca atare, fără conservanți, și, bineînțeles, sărace în grăsimi. Citește etichetele, adică. Toate lucrurile astea sunt marcate corespunzător.

2. Urdă

Deși brânzeturile, în general, sunt bogate în grăsimi, de la doctor Menci am aflat că urda poate fi folosită în diete pentru că nu conține cazeină, adică acea proteină majoritară în lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv uman. În plus, urda conține aminoacizi formatori de fibră musculară și care intensifică arderile. Are grăsimi dar într-o cantitate acceptabilă.

3. Iaurt grecesc sau degresat

Iaurtul este mai sărac în grăsimi și calorii decât laptele și favorizează digestia, mai ales a fibrelor.

4. Fructe roșii

Ca regulă, fructele se mănâncă în timpul zilei, nu seara, pentru că au fructoză deci, la fel ca zahărul, îngrașă. Excepție fac, însă, fructele de pădure. Am mai vorbit despre ele și despre faptul că sunt bogate în fibre și antioxidanți, adică favorizează digestia și reducerea țesutului adipos.

5. Legume

Cele verzi. Broccoli, de exemplu, este foarte indicat în curele de slăbire pentru că organismul consumă mai multă energie ca să-l descompună decât aportul său caloric.

6. Ciocolată neagră

Cu un conținut de cacao de minimum 70%, adică. Este foarte sățioasă și bogată în antioxidanți.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.