Nu, nu este o postare despre filmul cu același nume deși, recunosc, m-a inspirat oarecum ca să scriu articolul ăsta. Poate și pentru că Mel Gibson este unul dintre actorii mei preferați. Mă rog, este mai mult decât actor. 🙂
Așa cum femeile își doresc să știe ce vor bărbații, sunt convinsă că și bărbaților le-ar plăcea să știe ce vor femeile. Și, cum la prima parte încă nu sunt sigură de răspunsuri, pot încerca să-mi expun viziunea în legătură cu a doua parte, deși și femeile sunt foarte diferite una de alta. 🙂
Nu știu dacă voi reuși să acopăr toată gama de dorințe a unei femei dar măcar ne vom distra. Sau, cel puțin, asta îmi doresc. Deci să începem lista. 🙂
1. Să mănânce fără să se îngrașe
Cu siguranță și mulți bărbați au dorința asta dar, în mod cert, femeile simt mult mai acut presiunea siluetei. Poate și pentru că, în cazul bărbaților, există vorba că trebuie să fie puțin mai frumoși decât dracul. Și cei mai mulți dintre ei iau vorba asta foarte în serios.
Și, oricât s-ar îngrășa sau ar îmbătrâni, bărbații tot au pretenții de la femeia de lângă ei să fie suplă și frumoasă. Nu toți, desigur. Vorbim aici despre majoritate, nu despre excepții.
2. Siguranță
Este cea mai importantă pentru o femeie. Mai importantă chiar decât dragostea. Siguranța zilei de mâine, siguranța că sunt iubite, siguranța că-s o prioritate pentru bărbatul lor, siguranța că nu li se poate întâmpla nimic rău. De aici și sindromul cavalerului pe cal alb, laitmotiv în mai toate poveștile pentru copii. Și, în acest context, punctul următor vine în mod firesc…
3. Un bărbat puternic
Oricât de independente ar fi, sau mai ales femeile independente, își doresc un bărbat mai puternic decât ele. De ce? Păi ca să poată avea siguranța despre care vorbeam mai sus. Desigur că această încredere, că este mai puternic decât tine, un bărbat trebuie să o câștige. Dar, pe de altă parte, un bărbat puternic nici nu va trebui să facă prea multe eforturi în sensul ăsta. Femeile sunt precum animalele de pradă: simt natural mirosul de sânge și masculul alfa din haită. 🙂 Știu, feministele mă vor crucifica pentru afirmația asta. :))
Chiar dacă au gura mare sau porniri de a se impune, absolut de fiecare dată femeile vor alege bărbații care le domină. 🙂
4. Atenție, atenție, atenție
Am găsit, la un moment dat, poza de mai jos care m-a amuzat în primul rând pentru că mi s-a părut foarte adevărată și delicios de concisă.
Deci femeile vor să le dai atenție. Cred că ăsta ar fi trebuit să fie primul punct. 🙂 Iar asta nu este o manifestare de narcisism. Oricum, nu în cazul tuturor femeilor. Decurge tot din nevoia de siguranță. La fel și gelozia. Nu e neapărat vorba despre un simț de proprietate: nu vreau să se atingă nimeni de ce e al meu. Este vorba despre teama de a pierde ce ai.Cum spuneam, siguranța va face o femeie fericită.
5. Să fie luate în serios
Atâtea secole de discriminare de bază de sex încă mai lasă urme. Este mai complicat pentru o femeie, mai ales dacă este și frumoasă, să fie luată în serios și să fie considerată competentă. Poate pentru că încă trăim într-o lume în care pozițiile de șefi sunt ocupate în mai mare parte de bărbați.
Iar cele mai ambițioase vor să demonstreze fix în domeniile considerate prin excelență masculine. Asta și din cauza unor clișee împământenite pe scară largă, nu mă refer doar la România: femeile n-au creierul construit pentru științe exacte, femeile conduc prost și genetic nu pot să parcheze, o femeie ar trebui să facă balet nu sporturi de contact etc. Ați înțeles ideea.
Asta se aplică nu doar la serviciu ci și în viața personală. O femeie vrea nu doar să fie iubită ci și respectată. De aici și pornirile isterice ale unora în relația de cuplu.
6. Copii
Chiar dacă nu face parte din categoria celor care și-au făcut un scop în viață din a se mărita și a face copii, mai devreme sau mai târziu orice femeie vrea măcar un copil. Sau aproape orice femeie, ca să nu exclud varianta că sunt și excepții.
Desigur că există femei care consideră copiii un mod de a “securiza” un bărbat sau că ăsta e singurul mod prin care se pot împlini. Eu vorbesc, însă, aici despre categoria aceea cu o viață socială și profesională activă. Desigur că acestea vor amâna momentul cât mai mult și o lungă perioadă nu se vor gândi la asta. Un copil îți complică viața definitiv iar cariera unei femei este, cu siguranță, perturbată o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Dar pentru fiecare vine o vreme când își dorește asta. Avem totuși acest privilegiu, față de bărbați, deci cumva este și o menire.
Eu, de exemplu, am o viață în care până și nașterea ar trebui să mi-o programez în funcție de grilă. :)) Este și o chestie de caracter, să nu înțelegeți greșit că vreun șef mi-ar impune așa ceva. :)) Pur și simplu, în desfășurarea de evenimente așa cum arată ea acum, nu se potrivește asta. 🙂 Poate sună cinic dar ăsta este adevărul. Adevărul meu, desigur.
Dar asta nu înseamnă că exclud ideea sau că nu va veni vremea când o voi face și pe asta. În stilul meu, desigur, adică organizat. :)) Cei care mă cunosc știu că sunt în stare să programez concepția, nașterea și timpul minim de petrecut în spital astfel încât să plec după emisie să nasc vineri și să fiu înapoi în regie luni. :)) La urma urmei, sunt producător de tv. Lucrez la secundă. 🙂
7. Să fie mințite
Aici mă refer la situația când sunt înșelate. Iar îmi voi pune în cap feministele dar mi-am propus să fiu foarte sinceră, uneori poate abrupt de sinceră, în tot ce scriu. 🙂
Desigur că, atunci când are bănuieli, te confruntă și te somează să recunoști. Am mai spus și în altă postare: este cea mai mare greșeală să faci asta. Dacă ai cea mai mică posibilitate să negi credibil, fă-o! O femeie înșelată care își confruntă bărbatul nu de adevăr are nevoie. Ci de confirmarea că ea este importantă pentru tine, că ți-e teamă c-o pierzi, că o iubești etc. Altfel, ar face pe dracu-n patru să obțină dovezi și apoi primești direct în plic actele de divorț. Și se folosește de dovezi ca să te lase în fundul gol.
Este, de fapt, vorba tot despre nevoia de siguranță. O femeie furioasă se răzbună, una rănită se apără și caută confirmări. Așa că nu rezolvi nimic recunoscând. Este genul de lucru care este greu de uitat și care doare teribil.
Desigur că nu îndemn bărbații să fie nesimțiți. Ideea este s-o faci să se simtă în siguranță, iar pentru asta va trebui să depui eforturi, odată ce a apărut bănuiala. Dar nu subestima intensitatea durerii și gravitatea înșelatului.
Cum spuneam, nu cred că este o listă completă și nici nu mi-am propus să realizez asta. Doar o încercare de a da câteva indicii bărbaților cu scopul că poate, așa, fac viața mai ușoară măcar a câtorva femei. 🙂
Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață.
Super articol. Pe langa faptul ca este foarte realist are si o frumoasa tenta amuzanta.Multumim Anreea.