Poate că nu este important felul în care arăți dar oricine cred că-și dorește să arate bine. Problema este că suntem femei normale, nu trăim cu machioza și coafeza în casă, deci trebuie să facem totul singure. Și, când mai trebuie să fii la serviciu devreme și mai ai și o familie care-ți ocupă tot timpul, devine foarte complicat să arăți ca scoasă din cutie în fiecare secundă.
Este complicat dar nu imposibil. Fiind un blog pentru femei ocupate, am zis să vă spun din trucurile pe care le folosesc eu dimineața, când n-am timp practic de nimic. Adică în fiecare zi. :))
1. Când nu-ți stă bine părul
N-ai apucat să te speli la cap sau pur și simplu nu-ți stă bine. O șapcă este exclusă. Merge la alergat, nu la serviciu. 🙂 Cel mai simplu e să ți-l strângi în coadă. Dar cum faci să nu ai o coadă obosită și leșinată care să inspire fix faptul că n-ai avut timp să-ți speli părul? Iată mai jos un tutorial video care mie-mi place de mor. Durează doar 5 minute și este foarte simplu de aplicat.
Am folosit coafura și în unele filmulețe de pe YouTube ba chiar am apărut și la TV așa și am primit laude de la bărbați. 🙂
2. Minimul de machiaj
Nu obișnuiesc să mă machiez decât la serviciu. Și cum serviciul meu implică machiaj zilnic, în timpul liber profit și umblu complet nemachiată. Ceea ce înseamnă foarte rar, timpul meu liber fiind îngrozitor de puțin. Iată un tutorial care mie mi s-a părut foarte simplu și eficient.
3. Pregătește-ți hainele de seara
Cel mai mult timp, dimineața, îmi ocupă alegerea hainelor. Dacă mă trezesc târziu, e dezastru. Deci cel mai sigur e să le pregătesc de seara. Am tot timpul să le aleg și să le calc și nu risc să-mi vină vreo idee și să nu mă pot îmbrăca așa fiindcă n-am timp de călcat. Plus că nu risc să mă enervez. 🙂 Nu sunt o persoană matinală, așa că orice secundă de somn în plus dimineața este mană cerească. Prefer să mă culc mai târziu.
4. Ai mereu în minte o variantă de mic dejun rapid și la îndemână
Este esențial să mănânci bine dimineața, ca să ai energie și să-ți păstrezi silueta. Am mai vorbit despre asta, nu e cazul să reiau acum. Și da, trebuie să mănânci chiar și când ești în întârziere. Eu am mereu în cap o variantă de mic dejun de urgență, care nu-mi ia mai mult de 5 minute cu tot cu mâncat. Și anume pâine neagră cu unt de arahide și iaurt. Aceste alimente nu-mi lipsesc niciodată din casă. Dacă, Doamne ferește, vine cutremurul, voi avea mult unt de arahide de mâncat. :))