Despre acest blog

Să mă prezint. Aşa e frumos. Mă numesc Andreea Sava şi sunt jurnalist la Antena 3. Sunt producător de conținut al emisiunii 100 de minute, difuzată de luni până vineri de la ora 17, în care și apar ca să prezint analize, și producător la Q&A, în fiecare sâmbătă de la 21.30. Cu alte cuvinte, muncesc 6 zile pe săptămână, de dimineața până seara, iar când sunt alegeri sau evenimente importante muncesc 7 zile din 7. Adică sunt o femeie cu ocupație, ca să nu spun ocupată. În plus, fac o oră de mișcare, nu-i spun sport fiindcă mi s-ar părea o aroganță, în fiecare zi. Blogul acesta este despre cum să faci sport acasă și cum am reușit eu să fac din mișcare o rutină indispensabilă. Ca spălatul pe dinți. Și dacă am putut eu, oricine poate. Doar să vrea. Nu trebuie să fii sportivă. Eu nu sunt. Nu trebuie să mergi la sală. Eu nu merg. Nu trebuie să mai fi făcut sport și să ai condiție fizică. Eu nu aveam la începutul lui 2014 când m-am decis să nu mai fiu sedentară. Nu trebuie să investești in aparate și echipamente. Eu nu am. Pe lângă avantajul de a arăta bine, te simți foarte bine fizic. Fără durerile de spate sau de mușchi specifice sedentarismului. Și nu, nu trebuie să ai 20 de ani. Eu nu am. Sunt categoria 30+ de destui ani.

45 thoughts on “Despre acest blog

  1. Un inceput promitator, felicitari!
    La un moment dat, iti piere pofta de a face miscare. Cred ca cea mai grea lupta e cea cu propria comoditate, cu patul, cu caldura de sub plapuma, cu inghetata, cu coltul de paine proaspata uns cu unt, din belsug, cu covrigii tavaliti prin seminte de ce-o fi, ajutati sa intre in stomac de multele inghitituri de cola. Cat si cum sa te lupti cu toate astea?

  2. Un inceput promitator, felicitari!
    La un moment dat, iti piere pofta de a face miscare. Cred ca cea mai grea lupta e cea cu propria comoditate, cu patul, cu caldura de sub plapuma, cu inghetata, cu coltul de paine proaspata uns cu unt, din belsug, cu covrigii tavaliti prin seminte de ce-o fi, ajutati sa intre in stomac de multele inghitituri de cola. Cat si cum sa te lupti cu toate astea?

  3. Tot ce publici este folositor. Unele exercitii deja le fac. Altele le voi face mai tarziu. Usor, usor…nu-mi place vorba “pas cu pas”! Efectele se simt deja. Nu spun ca se vad!

  4. Ma bucur mult ca le faci si iti multumesc pentru cuvintele frumoase

  5. Buna ziua ! Va multumesc din suflet ca existati!! Sunteti singura persoana care a reusit sa ma determine sa fac miscare!!! Sunteti minunata! Va doresc toate cele bune!
    Cu multumiri si admiratie,
    Simona Popa Rink

  6. E bine sa faci putina miscare chiar daca nu mergi la sala sau sa fugi in parc, va multumesc ca existati! Va pup Angi

  7. Ador postarile tale de pe fbc la care uneori ma amuz teribil si mai mult blog-ul tau care este minunat! Multumesc pt multele informatii utile pt care depui efort si timp sa ni le oferi! Esti minunata

  8. Multumesc mult de tot!! Nici nu stii cat de mult m-a bucurat mesajul tău!!

  9. Starea ta de calm si bunavointa e ceea ce avem nevoie,vorba blinda si dulce este atotdetrminatoare. Esti o femeie frumoasa di cu un suflet minunat. Sper sa primesti in viata aceleasi lucruri bun si frumoase care le oferi. Mult succes si iti imbratisez sufletul

  10. Multumesc mult de tot! Nici nu-ti imaginezi cat de mult m-a emoționat mesajul tău! Mult succes si tie îți doresc!

  11. Esti o minune ce ai apărut în viata mea..nu zic prea târziu…spun ca ai apărut atunci când mintea mea a cerut aceasta minune…asa ca îti mulțumesc că existi real si reusesti virtual sa transmit energia pentru o zi minunată..
    Mulțumesc…

  12. Bravo, esti superba!Si eu incerc sa fac miscare acasa,spun incerc deoarece sunt si zile in care parca nu am acelasi chef…lupt impotriva lor…lupt impotriva sedentarismului si lupt impotriva dietelor prin infometare!

  13. Multumesc! Bravo si tie. Voi pune curand un articol cu trucuri care ajuta sa nu sari peste antrenamente 🙂

  14. Va multumesc pentru confirmare si va multumim pentru postarile dumneavoastra care au menirea sa redestepte ambitii pe care ,cel putin eu,le credeam pierdute.

  15. Multumesc pentru confirmare si sunt convinsa ca am de invatat multe de la tine chiar daca fac parte din categoria” 60+ in exterior si 25+ in interior”.

  16. Abia azi te-am descoperit! Să cultivi binele şi frumosul într-un mod atât de sincer şi firesc este absolut minunat. Te felicit şi te voi urmări cu mare interes. Ai reuşit să oferi informaţii de mare actualitate, iar modul de abordare structurat şi bine documentat m-au determinat să mă abonez la blogul tău Andreea.

  17. Mulțumesc pentru ceea ce faceti! Aruncându-mi ochii ,,in trecere” pe câteva articole pot spune ca am căpătat încredere in mine… In momentul asta sunt hotărâtă ca de maine sa incep sa fac miscare(ceea ce N-am facut mai deloc) asa ca…sper sa ajung asa cum îmi doresc de-o viața…Va voi tine la curent…Inca o data mulțumesc pentru ceea ce faceti!

  18. Eu va mulțumesc mult Pt incredere! Chiar va rog sa ma țineți la curent. Nu contează ca n-ați mai făcut mișcare. Nici eu n-am făcut pana la 30 de ani. Nu e o competiție. Facem fiecare cât putem și ce ne place. Important e sa facem 🙂

  19. Bună! Ești superbă! Chiar îmi place ceea ce faci și publici …momentan stău mai mult pe acasă. …sincer întâmplător am dat de tine ….ti-am citit articolele …fff interesante. ..chiar as vrea sa mă ții la curent …Sunt în categoria de +40… dar ăsta nu mă sperie în a face mișcare. ..Mulțumesc ….si Îți urez noroc în continuare.

  20. Mulțumesc mult de tot! Nici nu tb sa va sperie. Facem fiecare cât putem. Important e sa facem și sa ne placa 🙂

  21. Esti superbă, te apreciez și îți mulțumesc pentru articolele motivante și foarte utile pe care le publici! Datorită acestui blog am prins drag față de nutriție, sport și stil de viață sănătos! Succes și la cât mai multe postări 🙂

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul