ABC-ul nutriției sănătoase. 4: regulile de aur pentru a avea abdomen plat

V-am dat alimentele care vă ajută să aveți o siluetă frumoasă, tabelul de combinare, ce puteți mânca dacă vă apucă foamea noaptea târziu dar ar mai fi câteva lucruri pe care trebuie să le respectați dacă vreți un abdomen plat. Dacă vreți să fie și tonifiat, trebuie să mai faceți și exerciții dar nu despre asta vorbim acum.

Puteți să faceți mii de abdomene, mai ales dacă sunteți femeie, va fi foarte complicat să aveți  abdomen frumos și fără grăsime dacă nu aveți grijă ce și cum mâncați. Am întâlnit și excepții, desigur, dar tocmai de asta se numesc excepții: fiindcă sunt rare. Și, oricum, e mai simplu să aveți grijă la dietă decât să faceți mii de abdomene. 🙂 Așadar…

5 reguli pentru a avea abdomen plat

1. Program de mese organizat

Este foarte important să nu vă înfometați. Știu că poate părea paradoxal, dar dacă mâncați prea puțin și când nu trebuie veți depune fix acolo unde nu vă doriți. Nu cred că-și dorește cineva să fie un schelet ambulant cu burtă și celulită. De ce se întâmplă asta? Foarte simplu. Organismul are un sistem de autoapărare. Când are nevoie de energie, o va lua de unde poate. Și, din păcate, va arde din masa musculară, fix cea care vă dă aspectul tonifiat.

De asemenea, atunci când îl veți hrăni, se va apuca să-și facă rezerve, tocmai fiindcă se simte atacat. Și, ce să vezi, va depune grăsime. Pe fund, abdomen, sub formă de celulită.

Ideea este să mănânci și s-o faci cu cap.

Adică de 5 ori pe zi: 3 mese principale și 2 gustări. Micul dejun este cea mai importantă masă și, practic, trebuie să fie și cea mai consistentă. E și logic: te pregătești de o zi întreagă deci ai nevoie de energie. Masa de seară trebuie să fie cea mai ușoară, desigur, și cu 4 ore înainte de culcare.

Gustările pot fi formate din fructe, legume, nuci.

2. De ce NU trebuie să vă atingeți

Prăjeli, patiserie, cofetărie cu mult zahăr și făină albă, carbohidrați simpli din seria celor făcuți din făină albă, grăsimi nesănătoase de origine animală, carne grasă adică. Poți mânca și porc, dacă e carne slabă. Adică mușchi nu ceafă, la grătar nu prăjit. Și, desigur, conform tabelului combinațiilor alimentare pe care vi l-am dat AICI.

Fructele trebuie mâncate separat, ca masă distinctă și la distanță de 2 ore de orice altă masă. Cel mai indicat, să fie în prima parte a zilei.

Aceeași regulă și pentru desert. Este un obicei foarte prost desertul la finalul unei mese.

Alcoolul e inamicul abdomenului plat, la fel și cafeaua în exces. Lipsa de măsură, în general, de fapt…

3. E important și CE dar și CÂND mănânci

Carbohidrați din seria făinoaselor, din făină integrală desigur, mâncați în prima parte a zilei și înainte de un efort intens. Asta pentru că ei sunt descompuși rapid de organism, energia este eliberată în cantitate mare deodată și se epuizează destul de rapid. Deci trebuie consumată repede.

Pe măsură ce înaintați în zi, reduceți carbohidrații și mâncați proteine. La fel și după efort. Proteina este folosită de organism pentru regenerarea fibrei musculare. Deci logica e simplă: energie înainte de efort, materie pentru creșterea masei musculare și refacere după. Nimic prea complicat. 🙂

Așa se face că la cină e cel mai indicat să mâncați carne slabă la grătar sau pește cu legume și/sau salată.

4. Hidratare corespunzătoare

Am zis de un milion de ori și nu mă dor degetele să repet, fiindcă e foarte important: hidratarea este ESENȚIALĂ pentru organism pentru că fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa în parametri normali. Iar hidratarea nu se face cu sucuri, cafea, alcool ci cu apă plată și ceaiuri.

Un adult ar trebui să bea în jur de 2 litri de lichide pe zi. Mai sunt și alte moduri de calcul, în funcție de greutate, dar nu vă mai încarc. Beți 2 litri de apă sau ceai și tot am făcut un pas important. 🙂

5. Odihnă suficientă

Pe aceeași logică a mecanismului de autoapărare, și odihna este foarte importantă pentru organism și un factor crucial mai ales când vreți să slăbiți. Un adult trebuie să se odihnească 7-8 ore pe noapte, de preferință între orele 22 și 6 dimineața.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.