7 soluții ca să slăbești fără să ții cură

Se poate slăbi fără diete complicate și calculat la sânge numărul caloriilor. Doar făcând câteva schimbări simple, zic eu, în modul de alimentație. Vorbesc despre eliminarea obiceiurilor proaste și chiar nocive pentru sănătate, nu doar pentru siluetă. Aceasta va veni ca bonus. 🙂 Iată care sunt acestea.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

1. Înlocuiește variantele rafinate ale unor alimente cu cele nerafinate

Adică făina albă cu cea integrală, zahărul rafinat cu cel brut, orezul alb cu variantele brun, negru sau basmati. În cazul făinei și mălaiului, o altă soluție este amestecarea lor cu hrișcă.

2. 5 mese regulate

N-o să crezi dar dacă mănânci porții mici și dese vei ajunge, per total, să mănânci mai puțin. Plus că organismul se va regla iar procesele metabolice se vor intensifica. 3 mese principale și 2 gustări, la distanță de 2-4 ore una față de alta, cu micul dejun fiind cea mai consistentă dintre ele și cina cea mai ușoară.

3. Simplitate

Fără sosuri, condimente cât mai simple și naturale, fără garnituri complicate, doar legume înăbușite, la grătar sau crude și cu salate doar din legume. Desigur asta dacă nu salata este felul principal de mâncare în sine și atunci principiul e același: fără sosuri, crutoane, combinații de proteine, adică ou și brânză și carne. Alegeți doar una dintre ele.

De fapt, combinațiile alimentare nepotrivite sunt principalul motiv, după părerea mea, pentru că obezitatea a ajuns una dintre cele mai mari probleme în ziua de astăzi. Găsiți AICI un tabel al combinațiilor permise și interzise, întocmit de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, vocea cea mai avizată, după părerea mea, în materie de nutriție.

4. Doar carne slabă și pește

Grăsimea de origine animală este cea care se traduce în colesterol rău, cel responsabil pentru multe probleme cardiovasculare. Puteți mânca inclusiv porc. Mușchi nu ceafă. 🙂

5. Fără prăjeli

Și cel mai sănătos aliment prin prăjire este încărcat cu grăsimi nesănătoase. Iar când trebuie neapărat să căliți ceva sau să folosiți ulei în prepararea termică a alimentelor, folosiți uleiuri rezistente la prăjire. Și aici vorbesc, în special, despre uleiul de cocos sau de palmier.

6. Mai multă apă

Hidratarea este cheia sănătății. Repet până la epuizare: fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de apă pentru a funcționa cum trebuie. Iar hidratarea se obține bând apă sau ceaiuri, eu îl recomand pe cel verde, nu sucuri, cafea sau alte prostii.

7. Măcar puțină mișcare

Tare bine ar fi să faceți un mic efort. Cât de mic. 🙂 De exemplu, să nu mai urcați cu liftul ci pe scări, să parcați puțin mai departe sau să coborâți cu o stație mai devreme, să folosiți o imprimantă mai depărtată de birou sau toaleta de pe alt etaj.

Îndrăznesc chiar să vă recomand un atrenament simplu de făcut acasă de oricine și extrem de eficient.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.