Programul meu complet împotriva celulitei. Dietă, video cu exerciții și trucuri

Majoritatea femeilor se confruntă cu celulita. Spun majoritatea ca să nu exclud posibilitatea să existe vreuna şi să n-o fi cunoscut eu. Este posibil. Cele pe care le ştiu o au sau se luptă cu ea. Unele au câştigat bătălia. ATENŢIE, însă, războiul se duce constant. Adevărul este că, în realitate, nu scapi niciodată de celulită. Doar o reduci la minimum și faci să nu se mai vadă. Surpriză:

Şi femeile slabe au celulită

Femeile sunt predispuse la celulită. Asta e, genetic bărbaţii sunt construiţi altfel şi sunt norocoşi din punctul ăsta de vedere. Deşi vorbim despre depozite de grăsime sub piele, dacă slăbeşti nu înseamnă că scapi de celulită. Adică ceea ce se numește “skiny fat”.

Poţi fi slabă dar să mănânci prost iar, dacă nu te mişti, tot gelatinoasă vei fi. Cu alte cuvinte, războiul împotriva celulitei se duce, obligatoriu, pe mai multe fronturi: mănânci curat, stil de viaţă echilibrat şi mișcare.

Care este soluția mea?

POZA NOUA MEDIU

1. Hidratează-te

Hidratarea este esenţială pentru organism. Fiecare celulă din corpul tău are nevoie de apă pentru a funcţiona corect. Pielea are nevoie de apă ca să-şi păstreze elasticitatea, muşchii au nevoie de apă pentru a se tonifia.

Nu înlocui apa cu sucurile. Pot să înţeleg că-ţi plac dar trebuie să bei apă şi nu doar de sete. Eu, de exemplu, îmi încep ziua cu o cană de 400 de ml de apă înainte de orice altceva. Apoi, pe parcursul zilei, am mereu apă cu mine. În plus, bând mai multă apă, vei constata că mănânci mai puţin.

Există diverse păreri cu privire la cantitatea optimă pe care trebuie să o bei. De la 2-3 L pe zi, până la 30 ml/kg corp. Bineînţeles că, dacă faci efort sau temperaturile sunt ridicate, trebuie să creşti şi consumul de apă.

2. Curăță-ți dieta

În primul rând trebuie să nu mai mănânci împrăștiat. Adică dezorganizat și prost. 5 mese pe zi recomand eu, adică 3 principale și 2 gustări, la distanță de 2-3 ore una față de cealaltă.

Apoi e important și ce mănânci. Decât să fac teorie, vă trimit la lista mea de alimente și reguli pe care o găsiți AICI.

Foarte important este și felul în care combini alimentele. Chiar și cele mai sănătoase alimente pot îngrășa în amestecuri nepotrivite. Aveți AICI tabelul combinațiilor alimentare bune și greșite. Mai simplu și clar de atât nu se poate.

3. Alimentele prietene şi Omega 3

Fructele roşii (afine, coacăze, zmeură) sunt surse ideale de antioxidanţi, bananele stimulează circulaţia şi împiedică retenţia de lichide, citricele şi ananasul stimulează producerea de colagen prin conţinutul mare de vitamina C.

Fructele şi legumele sunt, în general, o sursă foarte bună de fibre. Atenție, însă, de preferat este să consumi fructele în prima parte a zilei şi nu împreună cu alte alimente.

Grăsimea nu este neapărat un lucru rău. Ca orice altceva în viață, există grăsimi rele și grăsimi bune.

Acizii graşi esenţiali Omega 3 ajută la diminuarea aspectului „coajă de portocală”, reduc procesele inflamatorii şi oxidante din organism, încetinesc procesul de îmbătrânire şi o mie de alte efecte benefice pe care le afli la prima căutare pe internet.

Cele mai la îndemână surse de Omega 3: somon, ton, macrou, sardine, hering dar şi nucile de orice fel şi seminţele de in. Atenţie, nucile să fie crude sau coapte și cu măsură. Sunt bombe calorice.

4. Încearcă să reduci toxinele

Fumatul, cafeaua şi alcoolul nu ajută deloc. Dimpotrivă. Dar, dacă vei compensa cu muncă şi disciplină alimentară, poţi să-ţi permiţi şi câte un viciu.

5. Muşchii puternici nu suportă celulita

Cel mai mare inamic al celulitei este sportul. Fără mişcare, n-o să scapi de celulită oricât ai fi de slabă sau în câte tratamente scumpe ai investi. Ăsta este crudul adevăr şi oricine îţi spune altceva fii sigură că te minte. Iar mişcarea trebuie concentrată în două direcţii:

  • reducerea grăsimii – prin antrenamente de tip cardio (alergare, bicicletă, sărituri etc) sau exerciții de făcut acasă precum cele din clipul de mai jos

  • dezvoltarea masei musculare – nu vorbesc aici să arăţi ca un culturist ci de tonifiere. Cum spuneam, muşchii puternici nu suportă celulita în jurul lor. Şi aici vorbim despre exerciţii de forţă specifice pentru tonifiere. Poţi lucra cu greutăţi mici sau folosindu-te de greutatea propriului corp. Iată și un exemplu de astfel de antrenament:

6. Creme, masaje şi tratamente corporale

Există creme (geluri) care stimulează circulaţia limfatică şi sangvină care te vor ajuta să îmbunătăţeşti aspectul şi elasticitatea pielii. La fel şi anumite masaje şi tratamente corporale. Ele ajută dar nu vă gândiți că fac minuni și că puteți scăpa de celulită stând pe spate, mâncând cartofi prăjiți și apoi dându-vă cu o cremă, indiferent cât de scumpă ar fi ea.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.

2 thoughts on “Programul meu complet împotriva celulitei. Dietă, video cu exerciții și trucuri

  1. Buna! Am descoperit blogul tau de curand. Este fantastic! Plin de informatii folositoare! Te rog sa-mi spui daca pot sa fac aceste exercitii in conditiile in care am discopatie lombara. Sau ce pot face in aceste conditii. Iti multumesc anticipat pentru raspuns. Felicitari pentru tot ce faci!

  2. Teoretic, da. Practic, trebuie sa ai grija. Sfatul meu este sa nu încerci niciun fel de antrenament pana nu intrebi medicul dacă e Ok. Nu-mi pot asuma sa-ți spun ce sa faci. Mulțumesc mult Pt aprecieri

Comments are closed.