Ce riști dacă nu faci mișcare. 8 probleme grave de sănătate

Poate vi se pare că e o modă sau o fiță să faci mișcare. E adevărat că a devenit și asta și că pari ieșit din trend dacă nu pui pe Facebook sau Instagram o poză făcută în oglinda de la sală.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

Problema e că, dincolo de aspectul fizic, lipsa mișcării, adică sedentarismul, vine cu probleme serioase de sănătate. Poate nu azi sau mâine dar sigur vin, și mai repede decât v-ați dori.

Iată 8 probleme grave de sănătate pe care le riscați dacă nu faceți deloc mișcare:

1. Risc crescut de boli cardiovasculare

Un stil de viață sedentar se traduce și printr-o circulație încetinită a sângelui. Așa apar tot felul de afecțiuni ale sistemului circulator: hipertensiune, arteroscleroză, rigidizarea arterelor, tromboză, boli coronariene, formarea de cheaguri la nivelul membrelor. De asemenea, inima nu este nici ea irigată așa cum ar trebui și se poate ajunge până la stop cardiac. Pentru cei care nu înțeleg cât de grave sunt toate acestea, spun că bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces pe planetă.

2. Risc crescut de diabet

Încetinirea circulație afectează și transportul glucozei  și, implicit, la reglarea nivelului acesteia. Sedentarismul duce la creșterea nivelului de glucoză și la suprasolicitarea pancreasului, acesta fiind mecanismul de instalare a diabetului de tip 2.

3. Risc crescut de osteoporoză

Iar femeile, în special, sunt predispuse la osteoporoză, adică la scăderea densității osoase. Așa apar artrita și durerile de oase și în special membrele nu vor mai putea susține restul corpului și nici să mai facă diverse activități. Adică vă așteaptă o bătrânețe de neputință, dureri și imobilizare. Nu știu cine își dorește așa ceva.

4. Dureri de spate și de cap

Lipsa de mișcare duce, în primul rând, la atrofia musculară. Cred că bănuiați deja asta. Mușchii vor fi slab dezvoltați și netonifiați iar greutatea îi va solicita în mod suplimentar. În special cei din zona spatelui, cei care susțin coloana vertebrală vor fi afectați și așa apar durerile de spate și modificarea posturii. Aspectul de moș gârbovit nu e un dat de la natură, ține de fiecare dintre noi.

Circulația încetinită și atrofierea mușchilor din zona cervicală sunt efecte ale lipsei de mișcare și se traduc prin dureri de cap. Și nu vorbesc doar despre cele sporadice. Migrenele au printre cauzele principale sedentarismul.

5. Îmbătrânire prematură

Site-ul sfatul medicului explică faptul că teleomerii, secvențe repetate de ADN, situate la capetele cromozomilor, au rolul de a-i proteja de degradare. Teleomerii se scurtează și se deteriorează pe măsură ce îmbătrânim iar procesul este mai accelerat la persoanele sedentare decât la cele active.

6. Dereglarea metabolismului

Am explicat de multe ori, atunci când am vorbit despre stimularea metabolică, faptul că lipsa mișcării duce la încetinirea proceselor metabolice. Enzimele responsabile cu reglarea nivelului de zahăr și de grăsimi nu vor mai funcționa corespunzător și apare riscul de boli metabolice.

7. Scăderea forței și a capacității de a face lucruri

Așa cum am explicat mai sus, sedentarismul de traduce prin mușchi mai slabi și oase mai firave. Așadar concluzia este logică și simplă cu privire la capacitatea de a face lucruri, pe măsură ce îmbătrânim.

8. Oxigenare necorespunzătoare a creierului

Lipsa mișcării duce la dereglarea circulației sangvine, aceeași responsabilă de oxigenarea tuturor organelor, inclusiv a creierului. Fără oxigen, celulele nervoase mor și, după cum știți probabil, acestea nici nu se mai regenerează. De la capacitate redusă de concentrare până la boli degenerative de tip Alzheimer, toate au printre cauze declanșatoare și sedentarismul.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.