Lista alimentelor pe care le poți mânca noaptea fără să te îngrași

Trăim vieți agitate care nu ne lasă, de cele mai multe ori, să facem ceea ce știm că este bine. Cum ar fi să nu mai mâncăm noaptea. 🙂 Presupunând că regulile le știm cu toții, sunt aici și să vă ajut să le încălcăm din când în când fără pagube majore. 🙂

POZA NOUA INTREAGA

Menționez însă și faptul că ar fi bine ca ultima masă să o mâncați cu 3-4 ore înainte de culcare. Nu neapărat din considerente de menținere a siluetei dar nu e bine să vă îngreunați digestia. Dar să trecem la lucruri concrete. 🙂 Alimentele pe care le puteți mânca seara târziu sau noaptea, când vi se face foame:

1. Carne slabă

Este prima mea alegere când mă roade stomacul noaptea. Așa cum am mai spus, organismul descompune mai greu proteinele așa că face un efort mai mare. Pe această logică a apărut și dieta pe bază de proteine.

Și recomand curcan sau somon. Puteți mânca inclusiv preparate, deși de obicei spun că nu are ce căuta în dietă carnea procesată, din cauza conținutului de E-uri. Există, însă, produsele bio, marcate ca atare, fără conservanți, și, bineînțeles, sărace în grăsimi. Citește etichetele, adică. Toate lucrurile astea sunt marcate corespunzător.

sursa: ravishly.com

sursa: ravishly.com

2. Urdă

Deși brânzeturile, în general, sunt bogate în grăsimi, de la doctor Menci am aflat că urda poate fi folosită în diete pentru că nu conține cazeină, adică acea proteină majoritară în lapte care nu poate fi digerată corect de tubul digestiv uman. În plus, proteinele din urdă conțin aminoacizi formatori de fibră musculară și care intensifică arderile. Are grăsimi dar într-o cantitate acceptabilă.

3. Iaurt grecesc sau degresat

Iaurtul este mai sărac în calorii și grăsimi decât laptele și favorizează digestia, mai ales a fibrelor.

4. Fructe roșii

Ca regulă, fructele se mănâncă în timpul zilei, nu seara, pentru că au fructoză deci, la fel ca zahărul, îngrașă. Excepție fac, însă, fructele de pădure. Am mai vorbit despre ele și despre faptul că sunt bogate în fibre și antioxidanți, adică favorizează digestia și reducerea țesutului adipos.

5. Legume

Cele verzi. Brocolli, de exemplu, este foarte indicat în curele de slăbire pentru că organismul consumă mai multă energie ca să-l descompună decât aportul său caloric.

6. Hummus

Este unul dintre preparatele mele favorite. Vă recomand să-l faceți acasă. Nu este greu deloc. Conține o cantitate mare de fibre care favorizează tractul digestiv. Seara târziu, mâncați-l nu cu pâine sau pită ci cu morcovi sau țelină.

7. Fulgi de ovăz

Știu că noi, românii, nu suntem prea obișnuiți să mâncăm ovăz. În concepția noastră, mai degrabă, ovăzul este doar pentru cai. Dar uitați-vă la cai ce bine arată, ce puternici sunt și ce musculatură dezvoltată au. :)) Ovăzul, însă, este un aliment foarte bogat în nutrienți. Conține vitamina B, E, fier, zinc, magneziu, seleniu, fibre și proteine.

Așadar, un bol mic de fulgi de ovăz cu lapte degresat sau, pentru cei cu posibilități materiale mai bune, cu lapte de migdale, vă va da o senzație de sațietate de lungă durată și favorizează digestia.

8. Ciocolată neagră

Cu peste 70% cacao. Este foarte sățioasă și bogată în antioxidanți. Cu un pătrățel, două sigur rezolvați problema. 🙂

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați. Și mă găsiți și pe Instagram.