5 obiceiuri la care, dacă nu renunți, ai să regreți

Tinerețea e mare lucru în viața omului. Energia și forța de a face lucruri sunt naturale, nu faci niciun efort pentru ele. Poți să pierzi nopți fără să ai cearcăne, să alergi fără să faci sport constant, să mănânci la fast food și să nu ai celulită, nu te trezești cu dureri de spate etc. Problema, însă, e că perioada asta nu ține mult timp și, dacă nu ai grijă de corpul tău, nu doar că nu vei avea o bătrânețe liniștită dar te vei simți bătrân de la o vârstă la care ai putea să fii încă tânăr.

Depinde de fiecare dintre noi cât timp suntem tineri. Poți să arăți la 40 de ani mai bine decât la 20. Există nenumărate femei care au demonstrat asta. Poți să te miști la 50 mai bine decât un tânăr sedentar. Nu trebuie decât să ai puțină grijă de tine.

Iar cea mai mare problemă pe care am identificat-o eu la oameni tineri, de 30 și ceva de ani, o reprezintă durerile de spate. Eu le aveam la 30. Așa m-am decis să-mi schimb total modul de viață.

POZA NOUA MEDIU

Și nu, nu e chestie de tinerețe sau de bătrânețe, ci de obiceiuri proaste pe care le ai și le perpetuezi. Iată 5:

1. Sedentarismul

Lipsa mișcării nu-ți afectează doar aspectul fizic ci are ca rezultat atrofierea mușchilor, în special a celor implicați în susținerea coloanei vertebrale. Așa că orice efort va duce la dureri de coloană, cel mai frecvent în zona gâtului și cea lombară (șale).

Ca să eviți asta sau să scapi de ele, nu trebuie decât să faci puțină mișcare. Nici măcar nu foarte multă. Iată mai jos un exemplu de antrenament special pentru aceste zone.

2. Porți genți prea mari și prea grele

Dragi doamne și domnișoare, știu că gențile maxi sunt foarte cool și la modă. Problema cu ele, însă, este că-ți permit să cari după tine jumătate de casă. Ceea ce coloana dumneavoastră nu va aprecia. Nu trebuie să le umpleți.

De asemenea, mai toate avem obiceiul de a purta geanta pe același umăr tot timpul. Fără să vă dați seama, poziția voastră se va modifica. Plus că săracul umăr solicitat va avea de suferit. Știu că nu vă spun nimic nou. La urma urmei sunt doar lucruri logice. Câteodată, însă, avem nevoie de cineva care să ne arate roata inventată acum mii de ani. 🙂

3. Purtarea zilnică a tocurilor prea înalte

Știu că arată foarte bine, știu că fac piciorul să arate mai subțire. Dar tocmai această postură în care vă forțează să stați vă solicită coloana. Nici extrema cealaltă, tălpile prea plate, nu sunt tocmai o binecuvântare pentru coloană. Nu degeaba există companii care investesc sute de milioane ca să inventeze tălpi tot mai comode pentru mers, alergat etc, diferite pentru fiecare tip de mișcare.

4. Poziția deficitară la birou sau în timpul somnului

Cei mai mulți dintre noi muncim la birou. Pozițiile deficitare ne afectează coloana și mușchii dar statul în fund în sine, prea mult timp, produce la fel de multe pagube. Obișnuiți-vă să vă ridicați din când în când de pe scaun și să faceți puțină mișcare sau să va întindeți spatele.

De asemenea, dacă vă treziți dimineața cu dureri de umeri, spate, gât înseamnă că nu dormiți într-o poziție corecta. O pernă prea mare vă va afecta mușchii și coloana în zona cervicală. Salteaua este și ea foarte importantă. Dacă este prea moale, și coloana voastră se va curba în mod nefiresc. Iar problema este că petreceți mult timp în aceste poziții deficitare. Practic, toată noaptea.

5. Greutatea prea mare

Dacă sunteți supraponderal(ă), kilogramele în plus vă vor afecta coloana și nu numai. Imaginați-vă că mergeți non stop cu un sac de cartofi în spate sau în brațe. Un om suplu este nu doar mai agil în mișcări dar, cu siguranță, și mai sănătos.

Dacă v-a plăcut articolul vă puteți abona la blog ca să nu le pierdeți pe următoarele sau dați like la pagina mea de Facebook unde găsiți și alte articole, zic eu, interesante din categoria nutriție-mișcare-sănătate-viață. Antrenamente video găsiți pe canalul meu de YouTube la care, de asemenea, vă invit să vă abonați.