12 minciuni grosolane în care să nu crezi niciodată. Despre miracole

Trăim în epoca fast food. Și când spun asta, nu mă refer doar la popularitatea atinsă de restaurantele de gen. Omul secolului nostru vrea miracole, soluții instant. Au succes enorm mâncarea fast food, cafeaua instant, adică ness și orice articol care oferă soluții cu efect practic până să-l termini de citit.

Dacă Iisus a mers pe apă, a transformat apa în vin și pâinea în pește ba chiar l-a înviat pe Lazăr și tot l-au crucificat, necrezând că e fiul lui Dumnezeu, în ziua de astăzi miracolele sunt vândute la fiecare colț și au valoarea unui gablonț, și ăla prost făcut.

Și sesizez asta absolut în fiecare zi și în orice domeniu. Fie că vorbim despre cure de slăbire, creme anticelulitice sau împotriva cearcănelor, până la promisiuni electorale și discursuri din spațiul public. Așa cum scriam, la un moment dat pe facebook, făcând trimitere la un citat din “Vrăjitorul din Oz”, cu cât e mai gogonată minciuna, cu atât mai mulți se înghesuie să o creadă.

10

Și am încercat să fac un top al minciunilor sfruntate în care să nu credeți niciodată, nici o dată, nici măcar o singură dată. Mai ales că unele au urmări grave asupra sănătății și vieții voastre dar chiar se răsfrâng și asupra vieții celor din jur.

1. Curele de slăbire miracol

Totul în viață are o logică. Miracolul nu. Tocmai de asta s-a și inventat un cuvânt special pentru el. Altfel era normalitate iar normalitatea nu e cu nimic specială. Sună deja a teorie a bățului de chibrit dar, uneori, chiar trebuie să o mai facem și pe asta din când în când.

Așadar, dacă nu te-ai îngrășat într-o săptămână, o zi, o oră, bunul-simț îți spune că n-ar trebui să te aștepți să dai jos kg respective în acest interval. Mai ales dacă nu depui niciun efort în sensul ăsta. Și, la fel ca orice altă greșeală din viață, durează mult mai puțin s-o faci decât să o repari.

Orice rețetă minune să fii sigur(ă) că vine și cu un cost. Sau, în cel mai bun caz, este doar o păcăleală și rămâi cum erai. Prea rar, însă, în viața asta, prostia rămâne neplătită. Ăsta, în sine, este tot un miracol.

Când vorbim despre slăbit, costul plătit este sănătatea ta. Cu alte cuvinte, riști să plătești o viață.

Așa cum am mai spus de un milion de ori, orice cură de slăbire trebuie să fie completă și echilibrată. Altfel, face mai mult rău decât bine. Iar ăsta este un criteriu suficient pentru a fi sigur că, atunci când alegi să încerci o cură de slăbire, măcar nu-ți afectezi iremediabil organismul.

2. Prafurile de slăbit miracol

Tot ce am scris la punctul anterior se aplică și aici. Sfatul meu este să lăsați prostiile. Curățați-vă alimentația și apucați-vă de mișcare. Știu, lucrurile temeinice și corecte nu sunt niciodată ușoare. Sunt, însă, cele care, pe termen lung, îți vor face bine.

3. Cremele sau tratamentele miracol anticelulitice

Stând pe fund și mâncând fast food nimeni nu scapă de celulită. Mai ales după 30 de ani. Dar absolut nimeni. Doar cu photoshop dar pe ăla nu-l poți lua cu tine la plajă sau în dormitor.

Desigur că ele te pot ajuta, dar trebuie și să ai grijă la ce mănânci, să te hidratezi cum trebuie și să-ți miști fundul. Altfel vei ajunge să-l târâi pe asfalt. Folosesc vorbe dure sperând că ele vor avea efectul de șoc. 🙂 Găsiți toate soluțiile corecte și durabile împotriva celulitei AICI.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

4. Chilipirurile sau super-ofertele

De genul: ochelari Rayban originali la 100 de lei, în loc de 7 milioane cât costă pe site-ul producătorului. Și este plin net-ul de așa ceva. Păi poate fiecare să se gândească și singur: dacă producătorul îl vinde cu atât, de unde naiba l-a luat ăsta ca să-l dea cu de 7 ori mai puțin, să-și plătească toate cheltuielile cu site-ul și să mai facă și profit? Că doar nu-i instituție caritabilă.

Și nici teoria: plătesc doar firma, dom’le, face la fel de bine același lucru și ăsta de 7 ori mai ieftin. Fie că vorbim despre haine, mâncare, cosmetice, mașini sau orice altceva. Greșit. Calitatea implică investiție: materiale de calitate, munca de cercetare pentru a inova și muncă de calificare superioară pentru execuție. Nu, mătasea și vâscoza nu sunt același lucru, nu arată la fel, nu se comportă pe piele la fel. Asta ca să dau un exemplu.

Iar când vine vorba despre alimente, economia de preț o plătești în sănătate, la fel și cu ochelarii de soare sau cosmeticele.

5. Prețul mare înseamnă automat calitate

Pe de altă parte, nici prețul exagerat nu înseamnă neapărat că produsul respectiv trimite rachete pe lună sau ceva asemănător. Poți cumpăra o poșetă de calitate la 100 de euro, nu doar la 1.000 sau peste. Să gândim cu creierii noștri și să trecem totul prin filtrul gândirii proprii, asta îndemn pe oricine. E adevărat că snobismul, prostia și spiritul de turmă sunt cele mai speculate în societatea în care trăim dar și pentru că sunt foarte des întâlnite.

6. Cadourile dezinteresate

În afară de familie și de oamenii foarte, dar foarte apropiați, orice îți dă oricine, mai ales un străin, are un preț. Absolut întotdeauna. Fie și măcar că vrea să-și facă o imagine de filantrop ca să-și ascundă sau să-și răscumpere propria ipocrizie sau felul în care-și produce banii. Nu spun că asta este neapărat un lucru rău. Merită speculate. Dar eu, una, prefer să fiu mereu conștientă de adevăr, chiar dacă nu fac nimic cu el.

Desigur că există și persoane cu suflet mare, complet altruiste și dezinteresate. Dar acestea se încadrează tot la categoria transformatului apei în vin, adică la miracole. 🙂 Există, dar să nu le trivializăm. 🙂

7. Exercițiile minune

Desigur că există exerciții mai eficiente decât altele dar să fii sigur: rezultatele sunt direct proporționale cu cantitatea de transpirație. Așadar, dacă nu ești dispus(ă) să lucrezi susținut până leșini, așteaptă-te la rezultate după un timp mai îndelungat.

8. Aparatele care fac mușchi în timp ce stai

Este noua isterie. Și, în general, vezi numai persoane hai să le spunem grăsuțe care le încearcă. Desigur că nu vezi niciodată vreo evoluție, nu la cineva pe care să-l fi cunoscut în carne și oase, dar omul are trișarea în gene.

sursa: pinterest.com

sursa: pinterest.com

9. Prafurile și alte prostii care-ți sculptează corp de zeiță în timp ce stai pe el

Cum spuneam, totul vine cu un cost, inclusiv trișarea. Absolut de fiecare dată. Nici nu-ți dai seama acum în ce fel vei plăti.

Alege calea dreaptă, corectă și logică dacă vrei să arăți bine: alimentație curată și muncă, adică mișcare. Desigur că nu există un standard pentru arătat bine. Nu e ceva ce trebuie făcut. Important este ca tu să te simți bine cu tine și împăcat(ă).

10. Va fi bine de mâine

Și aici vreau să trec în altă zonă: cea a politicii și a promisiunilor electorale. Și aici se aplică teoria miracolului descrisă mai sus. Totul trebuie trecut prin filtrul logicii. Dacă unul îți promite 1.000 de euro salariu minim sau că elimină absolut toate taxele, știu că sună minunat dar trebuie să realizezi că este o utopie. Pe principiul “totul în viață se plătește”, pune-ți toate întrebările logice și corecte, păstrându-te cu picioarele pe pământ.

11. Omul care tace și face

Eu, personal, nu am încredere în oamenii care nu vorbesc. Desigur că nici în guralivii fără substanță. Omul trebuie să vorbească atunci când are ceva de zis. Ăla care tace mereu ori nu are nimic de spus ori are ceva de ascuns. Prostie sau ticăloșie, alte variante nu există.

Iar, atunci când vine vorba despre politicieni, ei au OBLIGAȚIA să-mi dea socoteală mie, popor. Deci TREBUIE să vorbească, nu să decidă el de capul lui ce e mai bine pentru mine.

sursa: facebook.com

sursa: facebook.com

12. Complimentele exagerate

Tuturor ne place să fim lăudați. Dar, tot pe principiul descris la punctul despre cadouri, trebuie să te păstrezi cu picioarele pe pământ. Tu ești cu tine zi de zi, secundă de secundă de atâția ani. Ar trebui să te cunoști cel mai bine. Deci un compliment care vine ca o surpriză, de exemplu că ai picioare interminabile când tu ai 1,60 cu totul, nu trebuie să-ți dea lumea peste cap. :)) Cum spuneam, de facturile vieții nu scăpăm niciunul. 🙂

2 thoughts on “12 minciuni grosolane în care să nu crezi niciodată. Despre miracole

  1. Cred ca este un articol foarte bun si sper ca nu ma treci la “complimente exagerate”. Si chiar daca nu iti laud tot timpul articolele sau prestatiile TV sa sti ca nu vreau sa fiu plictisitor. Asa ca : Go on !

Comments are closed.