Despre femei, pentru bărbați. Cum să procedezi în 3 situații de criză

Au fost persoane care mi-au cerut să scriu un articol despre femei pentru bărbați. M-am tot gândit ce aș putea spune și nici măcar acum, în timp ce-l scriu, habar n-am. :)) Să sperăm că-mi dau seama pe parcurs altfel este o postare ratată. :))

Vorbind cu prietenii mei de sex masculin, și de-a lungul vieții mi-a fost mult mai simplu să relaționez cu bărbații, nu știu de ce :)), am remarcat că problema lor cea mai mare e că nu înțeleg mai niciodată reacțiile femeilor. Așa că hai să încerc să-i lămuresc puțin deși s-ar putea să rămân fără multe dintre cititoarele mele de sex feminin, după articolul ăsta. :))

8

Așadar 3 situații când bărbații nu înțeleg ce vor femeile. :))

1. Reiau mereu aceeași discuție

Bun, aici există două variante: fie n-ai lămurit niciodată problema iar pentru ea este importantă, fie e nebună, genul răzbunător care te va freca la nesfârșit cu aceeași problema doar pentru că-i place să te vadă tăvălindu-te-n chinuri. Să le luăm pe rând.

Dacă problema este una importantă, poate ar trebui să o lămurești. Ideal ar fi să explici calm ce și cum. Știu, bărbații urăsc discuțiile și au senzația că nu rezolvă nimic. Fals. Dacă ai lângă tine o femeie cu capul pe umeri va înțelege perfect despre ce e vorba. Dacă tot ai ales-o, arată că ai încredere în ea. Din experiență, problemele nelămurite nu se rezolvă niciodată de la sine. Doar se acumulează și se agravează.

Dacă însă pur și simplu este stilul pisălog care are o plăcere deosebită să-ți reamintească faptul că ai greșit, pune-o la punct. Spune-i calm: “păpușă, întinzi coarda”. La fel, acordă-i încredere. Tuturor ne place să ne alintăm uneori. Cel mai probabil își va reveni când va vedea că ești serios. Dacă insistă, înseamnă că i s-a urât cu binele și e cazul să iei măsuri fiindcă oricum va face din ce în ce mai rău.

2. “N-am nimic”

Absolut de fiecare dată înseamnă că are ceva. :)) Și aici există două variante: fie ai făcut ceva rău, și dacă e rău cu siguranță bănuiești despre ce e vorba :)), fie e nesigură și vrea mai multă atenție.

Dacă ai făcut ceva grav cel mai bine e să stai puțin potolit dar să fii drăguț cu ea. Nu exagerat de drăguț. :)) Acum, depinde cât de grav e ce ai făcut. :)) Relațiile, precum războaiele, sunt despre poziții de forță. Este important să nu creadă că ești vreo cârpă dar, în același timp, să vadă că-ți pasă de ea, că e importantă pentru tine. Întreab-o ce are și, dacă-ți spune, încearcă să o împaci. Dacă nu spune, las-o puțin în pace. Dă-i atenție, comportă-te normal și redeschide discuția când pare că s-a mai calmat. Dacă, între timp, îi trece de tot, cu atât mai bine. :)) Înseamnă că ai scăpat.

Siguranța este cea mai importantă pentru femei. Dacă o are, într-o relație, va fi cea mai fericită. E mai important să-i dai atenție constant, cu lucruri mici, decât să faci gesturi mari, triumfaliste, o dată pe an.

Dacă, însă, tot face fițe, chiar dacă tu te porți frumos, intervine iar discuția cu “păpușă, exagerezi”. :)) Dacă, însă, a intrat în modulul în care nimic nu-i mai convine, trebuie să iei măsuri, fiindcă te îndrepți spre dezastru. Fie te va părăsi, fie va face cârpă din tine și apoi te va părăsi. :)) Femeilor le plac bărbații puternici. Chiar și cele puternice, sau mai ales cele puternice, vor să fie dominate.

3. Ce faci dacă bănuiește că ai înșelat-o

Niciodată, nici o dată, nici măcar o singură dată nu recunoști nimic! E genul de lucru care doare îngrozitor de tare și peste care nu poți să treci oricât ți-ai dori. Dacă a ajuns să te confrunte cu ce știe, vrea s-o minți! Vrea, de fapt, să vadă că ea este importantă pentru tine și c-o mai iubești. Altfel își făcea direct bagajele și te scuipa în ochi. Dacă stă la discuții, înseamnă că se agață de orice ca să nu creadă ce e în fața ochilor ei.

Râzi de situație, sărut-o și fă-o să se simtă băbăloaică. Nu pot spune că înțeleg de ce înșeală bărbații dar, dacă tot o faci, ai grijă ca ea să nu simtă.

3 thoughts on “Despre femei, pentru bărbați. Cum să procedezi în 3 situații de criză

  1. Andreea nu ai explicat ce e mai important : ce trebuie sa faci cand te prinde cu poza de mai sus in buzunarul de la piept ? Nu de alta dar vroia sa duca haina la curatat.

Comments are closed.