Top 5 alimente care ard grăsimile

Am mai vorbit, în trecut, despre alimentele cu așa-zise calorii negative, adică acelea care au aport caloric mai mic decât cantitatea pe care o arde organismul pentru a le descompune. Desigur că acele alimente te ajută să slăbești.

Chiar și atunci când ții cură de slăbire, însă, este important să-i asiguri corpului cantitatea optimă de calorii deci nu sunt, în niciun caz, adepta dietelor hipocalorice. Slăbitul, din punctul meu de vedere, este ceva mai mult decât matematică simplă: bagă mai puțin decât consumi. Adică funcționează și varianta asta dar cu prețul reducerii masei musculare, al unui aspect fizic flasc și al unei stări generale proaste.

Există însă alimente bogate în calorii care contribuie, prin compușii lor, la arderea caloriilor, intensificarea arderilor și la creșterea masei musculare. Pentru că ideea nu este să fim schilozi ci supli și tonifiați. Cel puțin asta este alegerea mea.

POZA NOUA MEDIU

Iată, așadar, 5 exemple de alimente care acționează cum v-am spus:

1. Carnea slabă

Pui, curcan, carne roșie însă cu măsură, de 2 ori pe săptămână recomand eu. Proteinele sunt descompuse mai greu de organism care trebuie să depună un efort mai mare așadar și procesele metabolice vor primi un impuls suplimentar. În plus, sunt esențiale pentru creșterea masei musculare, adică ceea ce ne dorim: mai mulți mușchi, mai puțină grăsime.

Desigur că nu prăjită.

2. Ouăle

Și ele surse excelente de proteine.

3. Urda

Am mai spus de nenumărate ori, urda este o adevărată minune printre lactate: conține foarte puțină cazeină, adică acel compus din lapte pe care organismul uman are probleme să-l digere, o cantitate acceptabilă de grăsimi dar mulți aminoacizi esențiali pentru creșterea masei musculare și intensificarea arderilor.

4. Cartofii

Cartofii sunt foarte vitregiți de curele de slăbire moderne și au o reputație proastă doar din cauza industriei fast food și a modurilor defectuoase de preparare din bucătăriile moderne. Preparați și combinați corect, cartofii, mai ales cei roșii, nu doar că nu îngrașă dar te ajută să slăbești.

De la profesorul Mencinicopschi am aflat că prin fierbere sau coacere în coajă și apoi răcire, amidonul din cartofi se transformă în amidon rezistent care se comportă ca o fibră alimentară deci stimulează tranzitul intestinal.

Cartofii nu se prăjesc și nu se combină cu pâine, făinoase și carne. Ci doar cu legume, care pot fi fierte, gratinate sau sub formă de salată.

5. Migdalele

Sunt bombe calorice, au în jur de 575 de kcal la 100 de grame. Vin, însă, cu o cantitate mare de proteine, fibre și grăsimi sănătoase. Adică stimulează tranzitul intestinal, intensifică arderile și ajută la creșterea masei musculare.

2 thoughts on “Top 5 alimente care ard grăsimile

  1. Nota 10 ptr explicatia cu amidonul rezistent:completez:acelasi lucru se realizeaza cu pastele,fasolea,adica dupa ce le gatiti,raciti brusc mancarea la jet de apa ptr cateva minute,ptr a transforma amidonul din ele in amidon rezistent ,care trece nedigerat de stomac,hranind flora intestina a intestinului subtire unde se afla 90% din sistemul imunitar al organismului iar in felul acesta va vet intarii organismul.Cele mai mari cantitati de amidon rezistent se afla in banane dar cele verzi si in cartofii cruzi(nu zic sa-i consumati asa,dar putin ras peste anumite mancaruri sau chiar peste o tava de cartofi la cuptor merge de minune).

Comments are closed.