Cea mai simplă metodă de a-ți îmbunătăți viața sexuală

Bun! Vorbim pe acest blog despre mişcare, condiţie fizică şi cum îmbunătăţesc ele viaţa. Iar sexul este parte din viaţă. Una plăcută, chiar. 🙂

SEX 2

sursa: dorina.info

Una dintre cele mai eficiente metode de a-ți îmbunătăți viața sexuală este stretchingul. Adică acele antrenamente pentru creșterea flexibilității.

Stretching – 5 efecte benefice asupra vieții sexuale

Ca să vă conving să vă apucaţi de stretching, iată 5 beneficii ale acestuia asupra vieţii sexuale.

1. Toate poziţiile devin, brusc, mai confortabile

Flexibilitatea te va ajuta să te bucuri de sex, fără să apară dureri sau disconfort când ţi-e lumea mai dragă. Şi e valabil atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Plus că stretchingul reduce starea de stres, anxietatea și tensiunea din muşchi, în timp ce ameliorează digestia şi modul în care respiri. Pe scurt, vei fi mai relaxat/relaxată. Ceea ce nu poate fi decât foarte bine, nu? 🙂

2. Vei putea experimenta poziţii la care nici nu visai

Sunt poziţii sexuale imposibil de aplicat dacă nu ai o flexibilitate bună. Poziţii care îţi vor oferi plăceri noi, ca să nu mai vorbim despre faptul că diversitatea este cheia unei vieţi sexuale bune. Oricât de tandră ţi s-ar părea, cât să tot faci sex în poziţia misionarului?! Stretchingul creşte mobilitatea articulaţiilor şi elasticitatea musculară.

SEX

sursa: mpasho.co.ke

3. Îmbunătăţeşte condiţia fizică deci şi performanţele sexuale

Adică vei rezista mai mult şi vei performa mai bine. Şi asta pentru că stretchingul menţine musculatura suplă, îmbunătăţeşte rezistenţa fizică, echilibrul, circulaţia vasculară, ritmul şi activitatea cardiacă, esenţiale pentru susţinerea ritmului sexual, educă respiraţia, fapt care duce la o oxigenare mai bună a creierului şi muşchilor, lucru care vă va da mai multă energie.

4. Amplifică plăcerea

Cu asta ar fi trebuit să încep, nu?! 🙂 Sexologii spun că o flexibilitate bună amplifică plăcerea kinestezică pentru că vei avea un simţ mai bun al coordonării şi îţi îmbunătăţeşti constant mişcările în timpul actului sexual.

5. Vei arăta mai bine

Ceea ce e întotdeauna un plus când vine vorba de sex. 🙂 Stretchingul îmbunătăţeşte postura corpului, te face să fii mai suplu/suplă şi elegant(ă) în mişcări deci mai senzual(ă). Acum, sincer, ce bărbat n-a avut fantezii sexuale cu balerine, gimnaste sau dansatoare?! Plus că partea cu “vei rezista mai mult şi vei performa mai bine” se aplică și bărbaților fiindcă nu, articolul ăsta nu este doar pentru femei. 🙂

Dacă v-am stârnit curiozitatea, citiți mai multe detalii despre îmbunătățirea flexibilității în articolul pe care îl găsiți AICI, iar dacă vă interesează să vă apucați de stretching, scrieți-mi și voi reveni cu exemple de exerciții pentru începători.